Revin cu un citat din carte. Azi “Curzio Malaparte – Kaputt“.

Un fragment  din capitolul “Soarecii din Iasi

Prin fata noastra, printre morminte si cruci treceau grupuri de oameni ce voiau sa se ascunda in adapostul sapat in mijlocul cimitirului; era ca un mormant antic, lespezile de piatra ale mormintelor, atarnate ca niste enorme tigle, alcatuiau acoperisul. Se cobora in pamantul umed pe o scara de lemn abrupta pana intr-un fel de camera mortuara, unde erau asezate de-a lungul peretelui cateva banci. Umbrele acelea de barbati si de femei, de copii pe jumatate goi coborau sub pamant in tacere, aidoma unor larve de morti ce se intorceau in adancul intunericului intunecat. Se cunosteau cu totii intre ei, erau intotdeauna aceaiasi, imi treceau prin dinainte in fiecare seara pentru a se duce in adapost; […]

buna seara, domnule capitan” spuneau trecand.

Buna seara“, raspundeam.

Marioara nu vroia sa coboare in adapost, voia sa marga acasa, ii era teama, ii era teama, voia sa mearga acasa. In alte nopti dormea pe o canapea in sala de la Cafe Reastaurant Corso, dar in seara asta voia sa mearga acasa, tremura toata, voia sa mearga acasa.

“o sa ne impuste, Marioara” ii spun

Nu, Nu, soldatii nu pot sa traga intr-un ofiter”

“Ei, cine stie? E intuneric, o sa ne impuste, Marioara”

Nu, Nu” spune Marioara, “soldatii romani nu vor trage intr-un ofiter italian, nu-i asa?”

“Ei, nu, nu vor trage intr-un capotan italian, le este teama. Vino, Marioara. Si colonelului Lupu ii este teama de un ofiter italian.”

[…]

Din cand in cand ne ascundeam in spalele unui trunchi de copac, in spatele unui zid tinandu-ne respiratia pana cand pasul unei patrule de stinge in departare. ” asta-i casa mea, acolo”, spune Marioara. Cladirea masiva din caramida rosie a Centralei electrice se ridica in intuneric, in fata noastra, asemanatoare cu un siloz.

[…]

O impuscatura ne flutura pe la urechi. Din fundul curtii venea un amestec de voci germane, romanesti, evreiesti, un grup de oameni in fuga ne trecu prin fata, erau femei, copii fugariti de cativa jandarmi care alergau tragand. Aparu un soldat clatinandu-se, cu fata plina de sange strigand “parasutisti, parasutisti” si care isi indrepta arma spre cer. La cativa pasi de noi cazu in genunchi, se lovi cu capul de gard si ramase intins, la pamant, sub ploaia lenta de parasutisti sovietici care coborau dinc er, atarnati de imense parasute albe, punandu-si usor piciorul pe acoperisul caselor.

“Oii, oi, oi” striga Marioara, iar eu am ridicat-o de la pamant, am traversat gradinita si am impins usa cu cotul.

La revedere, Marioara“, am zis, lasand-o sa alunece incet din bratele mele pana cand atinse pragul.

Nu, nu, domnule capitan, nu, nu!”  striga Marioara agatandu-se de pieptul meu, “Nu Domnule capitan, oi, oi” si isi infipse dintii in mana mea,  ma musca cu o furie salbatica urland ca un caine.

[…]

Auzeam in jurul meu, alergand in sus pe ulicioarele intortocheate ce irca spre centru orasului, un latrat disperat, o bataie de usi, un zgomot de geamuri sparte si de cizme tropaind, de urlete sufocate si un tipat rugator ” mama, mama”  si un “nu, nu, nu” cum implora ingrozitor din cand in cand, in spatele unui gard, in fundul unei gradini, dintr-o casa, dincolo de obloanele trase, un fulger, pocnetul sec al unei impuscaturi, fluieratul unui glonte si teribilele voci nemtesti ragusite. In Piata Unirii un grup SS, in genunchi, langa monumentul principelui Cuza Voda, tragea cu pustile mitraliere catre piateta, acolo unde se  afla statuia Printului Ghica, in costum moldovenesc in caftan cu caciula de piele. In lumina incendiilor se vedea o multime intunecata si agitata, in cea mai mare parte femei, adunata la picioarele statuii. Cat unul se desprindea de grup, alerga ici-colo prin piata si cadea sub gloantele SS-istilor. Cete de evrei fiugeau pe strazi, urmariti de soldati si civili furiosi, inarmati cu cutite si rangi de fier, grupuri de jandarmi spargeau usile cu patul armei, ferestrele se deschideau pe enasteptate, femei in camasi, cu parul fluturand, apareau in geam agitandu-si bratele si tipand, unele se aruncau de la fereastra, lovindu-si obrazul cu un sunet surd de asfaltul trotuarului. Echipe de soldati aruncat grenade prin ferestruicile subsolurilor, locuri in care multa lumea incercase sa-si gaseasca salvarea, cativa se asezau in patru labe, ca sa priveasca inauntru, sa vada efectul exploziilor, se intorceau catre camarazi si radeau. Acolo unde masacrul  ra in plin, piciorul isi aluneca in sange, peste tot vesela truda a pogromului umplea strazile si casele de impuscaturi, de plansete, de urlete ingrozitoare si de rasete fara mila.

link: http://ro.wikipedia.org/wiki/Curzio_Malaparte

sursa foto: http://www.lineaquotidiano.net/node/9046

Nota: cuvintele scrie cursiv in text au fost scrise in limba romana in textul orginal al autorului;

Share.

About Author

Born: yes Experience: Virgin Dead: not yet Citeste AICI inainte de a merge mai departe