• Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie.
• Sunt succese care te înjosesc şi înfrîngeri care te înalţă.
(N. Iorga)

• Ca să înţelegi că eşti prost trebuie totuşi să-ţi meargă mintea.
(Georges Brassens)

• Viaţa poate fi înţeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte.
(Kierkegaard)

• Este de o mie de ori mai bine să fii optimist şi să te înşeli, decît să fii pesimist şi să ai dreptate.
(Jack Penn)

• Toată lumea se plînge că nu are memorie, dar nimeni nu se vaită că nu are logică.
(La Rochefoucauld)

• Dacă ceea ce ai de făcut pare simplu, înseamnă că nu ai aflat încă totul.
(Donald Westlake)

• Nu judecaţi oamenii după cei cu care se adună. Nu uitaţi că Iuda avea amici ireproşabili.
(Ernest Hemingway)

• Focul întăreşte întotdeauna ceea ce nu poate distruge.
(Oscar Wilde)

• Experienţa este cel mai dur profesor, pentru că întîi îţi dă testul şi apoi îţi spune care era lecţia.
(Vernon Law)

• Toţi trăim sub acelaşi cer, dar nu toţi avem acelaşi orizont.
(Konrad Adenauer)

• Dacă găseşti un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri
(J.F.Kennedy)

• Înainte să vă supăraţi pe cel care vă pune la treabă, amintiţi-vă că fără presiune nu se formează diamantele.
(Mary Case)

• Cea mai înverşunată luptă este cu tine însuţi. Te afli în ambele tabere.
(Voltaire)

• Munca în echipă presupune în primul rînd să-ţi pierzi jumătate din timp explicîndu-le celorlalţi de ce nu au dreptate.
(George Wolinski)

• Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce în ce mai buni, fie se transformă în oţet.
(Papa Ioan al XXIII-lea)

• În viaţă nu e suficient că ai ales drumul cel bun. Dacă nu mergi repede înainte, te calcă în picioare cei care vin din urmă.
(Will Rogers)

• Mulţi indivizi din societatea modernă sunt ca barcagii: trag la vîsle dar stau cu spatele la viitor.
(Henry Coandă)

• Dacă vrei să ştii cine este un om, dă-i o funcţie de conducere.
(Robert Brasillach)

• Lenea este mama tuturor viciilor, dar, fiind o mamă, trebuie respectată.
(Robert Frost)

• Dacă vrei să faci pe cineva bogat, nu-i spori puterea ci ia-i din dorinţe.
(Epicur)

• Nu munci atît de mult, că nu mai ramîne timp ca să cîştigi bani.
(proverb evreiesc)

• Cînd toată lumea îţi dă dreptate, ori eşti al naibii de deştept, ori eşti patron.
(Andre Birabeau)

• Primul om care a preferat să înjure decît să dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizaţiei.
(Sigmund Freud)

• Înţeleptul nu spune ce ştie, iar prostul nu ştie ce spune.
(proverb turc)

• Rîsul e ca ştergătorul de parbriz: nu opreşte ploaia, dar îţi permite să îţi vezi de drum.
(Jeanne Wasbro)

• Curiozitatea îi impinge pe unii să descopere America şi pe alţii să asculte la uşă.
(Jose Maria Eca de Quinteros)

• Moartea nu vine odată cu vîrsta, ci odată cu uitarea.
(Gabriel Garcia Marques)

• Cînd vezi că ai aceeaşi părere cu majoritatea, e bine să mai reflectezi o dată.
(Mark Twain)

• Dacă ai impresia că educaţia e scumpă, atunci încearcă să vezi cum e ignoranţa.
(Andy McIntyre)

• Leneşul are totdeauna chef să facă ceva, dar începînd de mîine.
(Vauvergues)

• Gluma e o trăsură bună pentru adevăr.
(Francis Bacon)

• Nimeni nu e de neînlocuit dar – uneori – este nevoie de mai multe persoane pentru a înlocui una singură.
(ClaireMartin)

• Violenţa este ultimul refugiu al incompetenţei.
(Isaac Asimov)

• Memoria schimbă culoarea amintirilor.
(Jacques Bainville)

• Cel mai greu lucru de păstrat e echilibrul.
(Jean Grenier)

• Critica este un lucru pe care poţi să-l eviţi nespunînd nimic, nefăcînd nimic şi nefiind nimic.
(anonim)

• Cine vrea să spună ceva interesant, trebuie să mintă puţin.
(Antoine de Saint Exupery)

• Nimic nu este mai scump decît ceea ce primeşti pe gratis.
(proverb japonez)

• Inteligenţii se împart în două: buni şi răi. Proştii se împart în una: răi.
(G. Ibrăileanu)

• Oboseala şi lenea au aceleaşi simptome.
(Bissane de Soleil)

• Cînd ai 10 paşi de făcut, 9 paşi sunt jumătatea drumului.
(proverb chinez)

• Nimeni nu e destul de inteligent că să poată convinge pe un prost că e prost.
(La Fontaine)

• A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare înţelepciune.
(Cicero)

• Cînd munceşti, joacă-te. Munca, dacă este o datorie, te ucide.
(Max Jacob)

• Niciodată nu se minte atît de mult ca înaintea unor alegeri, în timpul unui război sau după o vînătoare.
(Clemenceau)

• Un prost care nu spune nici un cuvînt nu se deosebeşte de un savant care tace.
(Moliere)

• A fi inteligent presupune a folosi şi inteligenţa altora.
(Richard Aladjemoff)

• În politică, prostia nu e un handicap.
(Napoleon)

• Cînd statul nu plăteşte profesorii, copiii sunt cei care vor plăti.
(Guy Bedos)

• Cînd apare un om deştept pe lume, poţi să-l recunoşti după faptul că toţi proştii îl urăsc.
(Bisanne de Soleil)

• Nici o răzbunare nu e mai mare decît uitarea.
(Baltasar Gracian)

Share.

About Author

Born: yes Experience: Virgin Dead: not yet Citeste AICI inainte de a merge mai departe

Comments are closed.