— Stăpâne, totu-i bine şi în ordine dacă aceste oseminte aparţin cu adevărat unor samurai care au fost credincioşi împăratului. Dar dacă ele sunt rămăşiţele oamenilor lui Ashikaga Takauji? Lor n-ar trebui să le arăt respect.
Iori îl privi, aşteptându-i răspunsul. Musashi îşi fixase ochii pe
luna argintie. Dar nici un răspuns potrivit nu-i veni în minte.
După un timp, spuse:
— În budism există salvare chiar şi pentru cei vinovaţi de cele
zece duhuri rele şi cele cinci păcate de moarte. Inima însăşi este lumină. Buddha îi iartă pe cei răi, numai dacă îşi deschid ochii la învăţăturile sale.
— Asta înseamnă că după moarte, atât războinicii loiali cât şi
rebelii sunt la fel?
— Nu! răspunse hotărât Musashi. Pentru un samurai, numele său este sfânt. Dacă şi-l pătează, nu există posibilitate de reabilitare a acestuia nici la generaţiile următoare.
— Atunci de ce Buddha îi tratează la fel, atât pe cei răi, cât şi pe slujitorii credincioşi?
— Deoarece toţi oamenii sunt, fundamental, egali. Există unii care sunt atât de orbiţi de dorinţele şi interesele proprii, încât devin rebeli sau tâlhari. Buddha se ridică deasupra acestor lucruri. El îi cheamă pe toţi să accepte iluminarea, să-şi deschidă ochii spre adevărata înţelepciune. Acesta este mesajul celor o mie de scripturi.
Desigur, când cineva moare, totul devine pustiu.
— Înţeleg, spuse Iori, fără a pricepe cu adevărat spusele lui
Musashi.
Medită asupra subiectului câteva minute şi apoi zise:
— Dar lucrul acesta nu este adevărat în cazul samurailor, nu-i
aşa? Nu totul devine gol, pustiu, când moare un samurai.
— De ce spui asta?
— Numele său continuă să existe, nu-i aşa?
— Adevărat.
— Dacă este un nume compromis, dispreţuit, aşa rămâne. Dacă este un nume fără pată, se păstrează tot aşa, chiar dacă trupul samuraiului s-a redus la nişte oase. Nu aşa se întâmplă?
— Da, dar nu este chiar atât de simplu, spuse Musashi.
Întrebându-se dacă putea satisface curiozitatea discipolului său, îşi acordă câteva clipe de gândire şi apoi continuă:
În cazul unui samurai, există ceea ce se cheamă simţ de apreciere a semnificaţiei lucrurilor. Un războinic care-şi pierde acest simţ este ca un arbust în deşert. A fi doar luptător puternic şi nimic mai mult este ca şi când ai fi un taifun. La fel se întâmplă cu samuraii care nu se gândesc la nimic altceva decât la săbii, săbii şi iar săbii. Un samurai adevărat are inima plină de compasiune. El înţelege semnificaţia vieţii.
În linişte, Iori rearanjă florile şi îşi împreună palmele în semn de respect.

Share.

About Author

Born: yes Experience: Virgin Dead: not yet Citeste AICI inainte de a merge mai departe

Leave A Reply