Zilele acestea am lispsit total. Am fost plecat din fetidul Bucuresti. Intr-o statiune la munte: Caciulata. Am fost invitat de FEDERATIA SINDICATELOR TRANSPORTATORILOR FEROVIARI din ROMANIA sa asisit la o sedinta cu liderii sindicali din toata tara. Nu banuiam cand am mers acolo cate informatii voi obtine. Am aflat atat de multe lucruri in doar cateva ore de discutii incat as putea sa scriu un articol de minim 15.000 de semne… Dar nu despre asta vreau sa vorbesc. Vreau sa vorbesc despre caracterul oamenilor simpli. Si cand spun simpli nu ma refer la faptul ca nu au studii ci la faptul ca nu am intalnit la ei figurile, arfele si aroganta pe care o intalnesc la cei care au un rahat de functie si se cred dumnezei pe pamant.
Oamenii pe care i-am intalnit erau sau fusesera mecanici de locomotiva. Muncesc din greu, zilnic, in niste conditii pe care multi nici nu le viseaza: in Baragan, temeperatura in interiorul locomotivei, unde sta mecanicul trece de 45 de grade. Adesea sunt lipsiti de apa, sau daca o au aceasta este aproape fiarta intrucat pe locomotivele vechi nu exista frigidere. In cele noi exista insa spatiul este mic incat nu intra o stigla de 1,5 l decat pe diagonala.
Oamenii acestia ma vedeau pentru prima data in viata lor si m-au trata tca pe un prieten. Cu respect, dar fara sa se uite la mine ca la un individ superior. M-au privit ca un egal al lor, aproape ca pe un prieten. Mi-au aratat incredere, au pus intrebari, mi-au povesttit despre munca lor, despre familiile lor… M-au invitat la masa, la un pahar de vin si am discutat prieteneste. Desi tatal meu a fost ceferist am realizat cat de putine stiam despre munca unui mecanic de locomotiva. Unii dintre ei au copiii mari si s-au apucat la varsta aceasta sa faca o facultate. Oamenii acestia stiu ca daca sunt pusi sa conduca un tren sunt raspunzatori de viata celor pe care ii transporta. Nu este usor sa fi mecanic de locomotiva: ore intregi acesta nu vede in fata decat sinele de tren si semnalele la care trebuie sa fie atent. Cand ajung in gari, dorm in locomotive pentru ca dormitoarele unde ar trebui sa se odihneasca sunt in reparatii cu anii. Nu se plang. Se lupta cu demintate pentru ca aceste dormitoare sa fie renovate. Cateodata un director regional “uita” sa le dea apa pe care legea il obliga sa o dea. Si atunci nu fac greva cum ar face orice confrate de al lor dintr-o alta tara civilizata. Isi cumpara apa din banii proprii, anunta liderul sindical si ei isi vad de munca lor. Sunt oameni de caracter si nu se milogesc pentru a-si apara un drept castigat de ani de zile…
Printre altele am aflat ca Berceanu, intentionat sau nu, minte cand spune ca trenurile de persoane anulate nu erau rentabile. Ca trenul care inconjura Bucurestiul a fost anulat degeaba. Ar fi facut cu brio fata concurentei (metroul si RATB-ul) insa cineva nu l-a dorit. Am sa revin insa asupra acestui subiect…
Ce ramane in urma celor 3 zile petrecute alturi de sindicalisti? Gustul amar ca oamenii acestia de caracter sunt tratati ca niste gunoaie de catre politicieni care isi aduc aminte de ei doar atunci cand au nevoie de voturi…
