Este una din stradutele din vechiul Bucuresti si nu se deosebeste cu mai nimic de celalate stazi din aceasta zona. Este pe langa Hala Traian, zona cu iz istoric si care daca ar putea vorbi probabil ne-ar povesti multe… Eu si strada mea am fost prieteni multi ani. Imi placea inainte pentru ca, neasfaltata fiind nu era circulata si mergeam pe ea asa cum mergeam la tara: pe mijlocul drumului. Nu era deloc galagioasa asa cum erau surorile si vecinele ei din centru… dalele de granit, tocite de vreme au fost insa asfaltate in cateva luni in mandatul lui Videanu iar acest fapt a facut ca circulatia sa creasca in zona. In capatul strazii era facultatea pe care o urmasem 6 ani si asta ma facea atunci cand veneam din interent cafe-ul in care lucram sa imi aduc aminte ca odata avusesem vise. Vise inlocuite in timpul turelor de operator la internet cafe de Lineage, messenger sau filme trase de pe ODC si care se stergeau la primul restart al calculatorului.
In timpul anilor insa strada s-a schimbat. Nu doar asfaltul de care am zis mai devreme a fost cel care a dus la schimbare. Rand pe rand casele au fost retrocedate fostilor proprietari care le-au vandut si alti proprietari au inceput sa se mute in ele sau sa le inchirieze unor firme. Le-au renovat si aratau ca in tineretea lor interbelica. Altele au fost demolate si in locul lor s-au inaltat cladiri de sticla si beton. Nu s-a refacut insa canalizare din zona, si nici nu s-a modernizat reteaua electrica. Asftel, birourile aflate in cladirile de sticla si beton mari consumatoare de curent duc la caderea curentului electric in zona, iar cand ploua torential strazile se acopera cu apa…
Zona este una eterogena intrucat vezi si saraci care stau pe strazi, vezi batrani cersind, dar si masini luxoase, tineri cu fitze nepoti ai unor fosti nomenclaturisti toti locuind in aceasta strada. pe strazile invecinate locuiesc multe personalitati. Pe strada mea, intr-o vila ascunsa vederii sta doar Mircea Sandu.
Cand ieseam din demisolul meu de 5 metri patrati vis-a-vis, dintre copaci ma intampna o Biserica a carei curte era tot timpul populata. In curtea ei preotul a amenajat un praculet frumos. A pus banci, un leagan si un ingrijitor matura mereu aleile pe care isi plimbau carucioarele cu odrale tinerele mamici. A pus chiar si cosuri de gunoi. Copii mai marisori se jucau cu cate o minge sau se plimbau cu trotinete pe alei. Altii se joaca badminton si parintii sunt tarati si ei in jocul copiilor. Cateodata parcarea din fata bisericii se umple pentru ca este o inmormantare, o nunta sau un botez. Iarba din curtea bisericii este udata iar aleiile sunt strajuite de flori, copaci batrani sau boscheti.
 |
| De la poze Bucuresti |
Cei mai mari dintre baieti fac ceea ce fac toti baietii de varsta lor: o miuta in mijlocul strazii. Nefiind asa circulata, sau poate datotrita intersectiilor dese din centrul Bucurestiului vechi, masinile nu au timp sa accelereze. Bineinteles ca intotdeauna se gasesc sa bata mingea cand oamenii in varsta incearca sa isi faca siesta de dupa amiaza, iar vara cand zilele sunt lungi si intunericul vine atat de incet incat nu il simti intarzie la joaca pana seara tarziu cand locul lor este luat de politisti si jandarmi care isi parcheaza masinile de interventie in fata bisericii incercand sa isi bea cafeaua in zgomotul statiei. Cateodata mai stau 3-4 minute de vorba cu colegii lor care pazesc o ambasada aflata in celalat capat al strazii.
Vecina mea este o terorista de 11 ani, care se stramba la mine pe geam si careia i-am promis ca o tund zero. Are insa un sprint cand ma vede incat nu am reusit pana acum. Bineinteles ca intotdeauna cand se afla a o distanta apreciabila ce mine nu ezita sa ma strige: uratule, extrateretule, nu ma tund! Ma distreza cel mai mult faptul ca este ca e chiar ma crede hotarat sa o tund… Locul e de joaca este in strada sau in curtea bisericii. Cateodata are insa nevoie de mine si atunci vine si se pisiceste ca sa o ajut. Intr-o seara jucand badminton si-a agatat mingiuta aia de cablurile de internet aflate pe stalpii de pe strada mea. Am stat cam 15 minute aruncand ba cu paletele de batminton, ba cu o coada de matura sa ii dau mingea jos. In doar 2 zile a venit iar: de data asta mingea ii ramasese pe acoperisul bisericii. Am luat o scara dar nu am facut decat sa ba mingea in jgheabul de la streasina. Noroc cu un pusti care mi-a imprumutat o minge de baschet si am izbit jgeabul de 2-3 ori… mi-a zis multumesc si cand m-a vazut ca intru in curte a strigat: Uratule, Nu ma tund!…
O sa imi fie dor de strada mea.Si de pestera peste 3 ani din viata i-am petrecut aici… din pacate trebuie sa parasesc strada mea pentru alta. Nu stiu care. Probabil in fiecare zi o alta strada. Am fost anuntat de gazda sa ii eliberez demisolul. Nu am unde sa ma duc decat la tara. In curand acest blog se va inchide.
PS:
Era sa uit regula concursului. Trebuie sa mentionez ca aceasta poveste de pe strada mea participa la Concursul LG Electronics Romania, avand ca premiu un televizor LCD LG LH5000 , concurs promovat de Victor Kapra.
Pentru ca m-a nominalizat printre finalistii la Bursa de blogger, il invit pe Mogulul Dan Voiculescu sa participe la acest concurs.
Pentru ca am ramas prieteni in toti acesti ani, dar si pentru ca stiu ca poate sa faca fotografii mai interseante decat mine il invit si pe Cristi Matei sa participe.
NOTA: Unele poze sunt facute de mine in urma cu 1 an. Altele sunt preluate de la http://norc.ro/ Site pe care il recomand celor care vor sa se plimbe printr-un Bucuresti real si virtual, sau celor care vor sa afle cum arata o cladire la care doresc sa ajunga…
UPDATE: comentariile sunt inchise la acest post
