Am scris acest text … nu stiu cand. Dar in 2005 l-am postat pe unul din blogurile mele de la weblog.ro (creat in ianuarie sau februarie 2005)… cu mult inainte ca alti blogheri sa aibe habar de ce inseamna un blog.

– Te uiti in carti si citesti tot felul de “chestiuni”. Despre om sau despre oameni… In toata istoria  acesta, a noastra,  am incercat sa dam omului o defintie uitand banalul fapt ca ne nastem diferiti.
Si, daca exista diferente intre noi acestea sunt infime in comparatie cu multitudinea de asemanari….
Intalnesti in viata oameni cu care te intelegi bine, aveti atat de multe in comun incat va mitari ca nu sunteti frati gemeni. Ai incredere in el, el are incredere in tine insa vine un moment – in mod inevitabil acest moment soseste in viata fiecaruia-  cand ajungeti la divergente. Si apoi va descoperiti unul altuia defecte de care nici macar nu erati constienti. Te tulbura ceea ce iti spun? Nu ar trebui. Ar trebui sa  te bucure pentru ca abia din acel moment vezi in acel om o fiinta umana. Pana atunci v-ati idolatrizat si nu ati fost capabili sa va cunosteti…
Si atunci, de abia atunci, cand fiecare incepe sa il vada pe celalalt gol, insipid, incolor si inodor sunteti in stare sa luati o hotarare: mergeti mai departe acceptand ideea ca celalat nu este perfect, ca are propria lui personalitate, propriile lui vise si idealuri sau renuntati si totul se va prabusi asa cum o face un  castel de carti de joc cand cineva pleaca trantind usa…

Probabil ai sa ma intrebi atunci ce rost are sa afirm ca increderea se nu se castiga ci se acorda …
… sustin in continuare chestia asta. Insa vin cu o completare. Nu exiata incredere oarba. niciodata! daca observi vreodata ca esti gata sa faci totul perntru cineva, atunci acela te manipuleaza, te controleaza…
care te …
– Eu sunt si nu sunt de acord cu ceea ce spui…

– De ce?

– In pledoaria ta uiti ca exista cineva  in care ai o incredere deplina.

– nu zau? cine? mama? fratele?
– … mama… da…. si ea dar mai este cineva de care eviti sa vorbesti fie din respect fie din teama, fie…pentru ca tii la el si nu vrei sa il amesteci in discutia asta: ne  este superior: Dumnezeu.
-Dragul meu. Iti voi demonta si acest mit al unui Dumnezeu mai presus de toate si de orice. si voi face acest lucru intr-un sens un pic nietzche-nian .
De altfel ideea asta cu Dumnezeu care a murit imi pare copilareasca… si… cred ca Nietzche nu a vrut sa spuna sa aceva… nu… oameni, probabil au fost atenti doar la forma mesajului lui Nietsche, nu si la continutul sau…

– dar ce a vrut sa spuna? crezi ca tu sti mai bine ce a vrut sa spuna filosoful ala nebun?

-…  hai sa amanam un pic tema asta…sa discutam mai tarziu… ok?

– Cum preferi…

– Sa ne intoarcem la Dumnezeu … Idea asta de divinitate  UNICA si absoluta nu a fost dintodeauna. majoritatea anticilor erau politiesti… credeau intr-o multitudine de posibilitati ale unui dumnezeu. Pentru ei…puterea zeilor era una finita…Zeii insisi erau finiti. Monoteismul vine si ne prezinta un zeu atotputernic si omnipotent. Se uita un lucru. Esential cred eu. Pt ca dumnezeul acesta omnipotent, atotputernic sa existe trebuie sa se raporteze la ceva. Si de aici vine intrebarea mea: cum poti sa raportezi un element nemasurabil la unul masurabil?  Nu poti raporta infinitul la unul pentru ca, o serie de matematicieni au inceput sa dea exemple de infintie finite…
– adica?  cum ? nu prea inteleg  ce vrei sa spui…

– iti explic imediat… poti sa numeri celulele dintr-un copac? sau… moleculele dintr-un rau?
sunt imposibil de numarat dar totusi nu sunt infinite… sunt finite, ele au un numar care pana la urma poate fi aflata… acestea sunt infinitele finite…
Prin urmare stiind ca Dumnezeu exista el trebuie sa fie finit. Si puterea sa la fel de finita. Daca el ar fi fost perfect iar oamenii creati dupa chipul si asemanarea sa, nu ai mai fi gasit diferntele dintre indivizi… ci nu la rase fac referie. ci la celelate diferente de care iti spuneam la inceputul discutiei … in trecat vorbind… rasele nici nu ar fi existat daca am fi fost cu totii “dupa chipul si asemanarea sa”…
… Noi insine, ca sa il acceptam pe acest Dumnezeu absolut si atot puternic  il raportam la noi… vezi oamenii sau preotii care spun adesea ” mare e puterea ta Doamne!” dar  ce inseamna “mare” si ce inseamna ” mic” ? Ca sa afirmi de spre un lucru ca este mare si despre altul ca este mic trebuie sa le compari intre ele…
so… oamenii ca sa poate sa afirme asta raporteaza puterea lor la cea a lui Dumnezeu. Si, comparand micimea mea cu cea a lui Dumneazeu accept faptul ca el este finit…

– e o blasfemie… cea ce spui… te indoiesti de dumnezeu…

– nu… nu ma indoiesc…Spun ca el este finit. De aici se naste un imperativ:.. Pentru ca el  sa poata sa sa ii ajute pe toti aflati in nevoie se naste un imperativ: acela de a-l ajuta si tu la randul tau pe Dumnezeu…
– bine… adica nu este nici omniprezent??
– de la Einstein incoace totul este relativ. Asteptam intrebarea asta… da si nu. Un raspuns relativ…
Ma intorc acum la ceea ce am spus inainte: de… a-i face Creatia posibila si trainica daca vrei… este datoria noastra ca oameni sa continuam munca lui Dumnezeu sa fim niste ziditori…

– Masoni?… protestanti? am mai intalnit ideea asta si la Luther si in poruncile masonilor…

-…cred ca asta vroia sa spuna Nietzche… dar nu a fost inteles sau… nu s-a facut inteles…
si asta pentru ca adesea auzim… dar nu ascultam… pe scurt: supraomul este in noi… putem face minuni…
Dumneazau a murit… nu Dumnezeu in sensul fizic la care s-au ganditi altii … si, fara sa isi dea seama ei realizau ca temandu-se pentru moartea lui Dumnezeu ei recunosteau in inconstientul lor puterea sa finita,… Nietzche a spus ca  Mitul acelui Dumnezeu provaduit secole intregi de biserica a murit.
Probabil a vrut sa trezeasca in oameni dorinta de autodepasire… de atingere a perfeciunii… a vrut sa scoata la iveala din om  farama de dumnezeire..iar omul sa inceapa sa faca minuni… prima minune fiind el insusi…

La TV sunt prezentate cazuri de supravieturie.. ale unor oamani care au reusit sa supravietuiasca fara apa sau hrana dupa ce sau ratacit prin padure…
dar… zilnic…vezi pe strada cersetori care tremura sub ploaia mocaneasca, cu picioarele goale… parul curgand siroaie…nu iti spui niciodata ca este o minue cum traiesc? daca nu si-ar fi adaptat sufletul, fizicul, pshihicul conditiilor vitrege prin care trec… cum crezi ca ar fi supravietuit? Si ei sunt dovada unei minuni pe care omul poate sa o faca cu el insusi…