Articolul urmator nu isi porpune sa gaseasca rezolvari, sa vina cu solutii. Este doar o aberatie nocturna care incearca sa pseudo-analizeze o stare de fapt: succes social vs viata personala.

Saptamana trecuta prima pagina a ziarelor a fost ocupata de femeia care a murit din cauza job-ului. A mai fost una anul trecut dar compania nu a patit nimic…

Parerile sunt atat de variate incat se poate scrie o carte. Un studiu socio-psihologic. Iar adevarul este undeva pe la mijloc. Consider ca 50% din ceea ce patim in viata este rodul deciziilor noastre. Restul de 50% se datoreaza factorilor din mediul social in care ne invartim… Pentru ca deciziile pe care le luam sunt influentate de mediul social. ca sa exemplific.

La mine la tara parintii cumpara computere copiilor lor desi habar nu au sa le foloseasca… dar le cumpara pentru ca si vecinul a luat la copii lui!  faptul ca o femeie, mama a doi copii gemeni a murit se datoreaza in primul rand mediului social. Si-a dorit o casa, o masina, un TV Plasma, computer… iar patronii au profitat de asta si au exploatat-o. Patroni care iau deciziile influentati tot de mediul social. Si-au dorit pentru ei vila, limuzina, plecari in strainatate…

Unii spun ca romanii nu muncesc pt ca sunt prost platiti. Altii spun ca romanii muncesc si au de toate, altii spun ca munca nu a omorat pe nimeni, sefa femeii care a murit zicea ca aia nu era capabila sa isi tremine treaba in 24 ore [de ce dracu o mai tineau angajata daca era incapabila?]

Uite ca mi-am adus aminte de tineretea mea. Aveam cam 17 ani si faceam practica la Uzina Mecanica Sadu [unde se fabricau frigidere calibrul 7,62]. Desi eram la grupa de prelucratori prin aschiere, in prima saptamana, nestiind pe unde sa ne paseze, sub aripa carui muncitor, seful de sectie ne-a lasat pe toti sa frecam menta la scularie [denumirea nu are legatura cu sculamentul].

In scularie lucreaza sculeri-matriteri. Matriteri am inteles de ce  se numesc asa dar nu am inteles niciodata de ce si sculeri!

Buuun. Era printre sculerii aia unu pe care il chema Vasile. Colegii il alintau Lopata si iar nu am inteles de ce. Vasile Lopata asta era maestru in a face poansoane cu Litere sau Cifre. Dar nu orice maestru. Ii lua cam 10 minute sa faca treaba asta. Era singurul care facea asa ceva din tot atelierul ala de cca 50 angajati.

[Paranteza: poanson = un fel de dalta care are un cap ascutit in forma de cifra sau literea – 4, 3, B, p,…    capat care se asaza pe o tabla iar in capatul opus dai cu ciocanul si pe tabla se imprima niste cifre/litere… cum probabiul ati vazut pe diverse obiecte de “inventar”].

Vasile Lopata insa, desi facea chestia asta in 10 minute nu se apuca pana nu vedea in foaia de pontaj trecuta cifra magica 4. Adica 4 ore. Pentru ca atat era prevazut in  fisele de normare. Specialistii socialisti din industria socialista romaneasca ajunsesera la concluzia ca 4 ore dureaza ca sa faci un poanson. Trebuie mentionat ca se lucra manual. Numai din pila si cateva obiecte ascutite la varf din otel foarte dur.

OK. O sa intrebati de ce dracu’ doar Vasile Lopata facea poansoanele astea desi cred ca ati inteles ideea. Pai: 1-  le facea repede [ altii stateau si mai mult de alea 4 ore]; iar pe de alta parte preferau sa fac alte chestii, la care se pricepeau si, la randul lor,  le faceau mai repede decat Vasile Lopata asa ca fiecare freca menta 5 ore la munca pt ca isi terminau ce aveau de facut in 2-3 ore.

Timpul a trecut. Socialismul a murit [cel putin asa se zice] si patronatul roman a prins radacini in romania. Un evreu pe care l-am cunoscut avea o vorba care merita metionata: “patron nu te nasti”.

Eu sunt de acord ca patronatul roman plateste putin si prost. Ca unii sunt munciti ca hotii de cai. Dar cine ii pune sa stea acolo? Din cauza unora ca ei cei care au coloana vertebrala si nu vor sa munceasca ore suplimentare neplatiti corespunzator nu sunt angajati.

Poate ca femeia aia care a murit era incapabila sa isi termine treaba in cele 8 ore. Se iveste insa firesc intrebarea:  De ce patronii aia nu au gasit un Vasile Lopata care sa faca in 2 ore ceea ce facea femeia aia in 24? Si inca una la care nu am raspuns  si chiar sunt curios: exista undeva un act care sa prevada in cat timp poate un programator sa faca un anume produs? De ex:  un programator PHP in cat timp poate sa faca un CMS?  Sau un webcontent editor in cat timp poate sa puna pe un site de vanzari 1000 produse?

Daca in socialism a existat o normare a muncii [se stia cam cat poate un om sa munceasca intr-o zi], in capitalism aceasta a disparut. Patronii te muncesc cat de mult pot [nu pot sa spun ca pe bani multi sau putini pentru ca sunt de buna credinta si presupun ca fiecare patron isi face un buget] iar angajatii stau si trag acolo cat de  mult pot.

Capitalismul este bun. Se zice ca stimuleaza competitia. Sa fim seriosi. Competitia exista indiferent de regimul politic pentru ca este in firea omului sa se dea mare ca ” e mai bun ca celalalt”. Si dau iarasi exemplul lui Vasile Lopata. El s-a apucat sa faca poansoane din ce in ce mai repede nu doar pentru ca dorea sa fece menta cele opt ore ci si pentru ca era interesat sa fie primul. Un rol in perfectionarea lui l-a jucat si vanitatea umana.

In Uzina Mecanica Sadu, intructadesi iti terminai treaba trebuia sa stai acolo cele 8 ore,  unii faceau pixuri din plexiglas, altii cutite din inox [adevarate opere de arta], altii brelocuri…  Eu faceam cutite. Nu reuseam sa fac manerele treaba care revenea unui amic. Eu ii faceam cutitul iar el in facea manerele. Era o competitie intre muncitori si atunci. Nu, nu fac apologia socialismului. Trebuie insa mentionat ca nu capitalismul a inventat competitia iar socialismul nu a desfiintat-o. Ea se naste odata cu noi si trebuie doar sa ne descoperim vocatia…

Una din Dilemele cu care ne vom confrunta ca societate este succes pe plan social vs viata personala… In conditiile date in romania de azi, in epoca corporatismului multi-national, nu le poti avea pe amandoua…

Update: am primit un banc pe mess… legat de joburi.

La Biroul de Resurse Umane:
– Cautam pe cineva care nu se da inapoi de la nici un fel de munca si nu se imbolnaveste niciodata.
– OK, angajati-ma pe mine, va ajut eu sa cautati.

3 Responses

  1. ” sefa femeii care a murit zicea ca aia nu era capabil sa isi tremine treaba in 24 ore [de ce dracu o mai tineau angajata daca era incapabila?]”

    pentru ca nu vroia sa plateasca mai mult pe cineva capabil – care care ar fi stiut sa-si evalueze corect valoarea.
    In ecuatia asta timpul angajatului e invers proportional cu eficienta !
    Acest lucru e convenabil pt patron deoarece legislatia ii permite sa acapareze timpul celui insuficient calificat pentru a obtine rezultate comparabile cu ceeA ce-ar fi facut un supercalificat – Avantajul e ca in primul caz investitia in factorul uman e minima.
    In alta ordine de idei, exista foarte multe posturi pentru care nu se cere o specializare mare – acest lucru da angajatului ideea de ”consumabil” – pentru ca poate fi inlocuit foarte usor. Iar el stiind asta se va lasa exploatat la sange !
    Zic si eu !

  2. Chestiile astea se intampla, pentru ca nu se iau masuri, iar oamenii de cele mai multe ori nu misca in front, de teama ca pierd jobul.

    Ieri seara am vazut la stiri ca nus’ ce magazin din ala mare de pe 5th Avenue (de genul celor care au intregul bloc pentru ei) a fost “calcat” de protectia muncii sau cum s-o cheama asta in NY pentru ca angajatii nu si-au primit banii de peste 30 de zile.

    Legea zice ca tre’ sa fie platiti din 14 in 14 zile. Astia caraie ca s-a stricat nus’ ce sistem informatic, de nu s-au virat banii. Normal ca au facut acum platile, dar is pasibili de niste amenzi sinistre pentru faza asta. Si vorbim de o intarziere de salariu, cu care majoritatea suntem cam obisnuiti in Romania.

    I-a dat in gat un angajat si acum vor plati bine merci, ca asa e in tenis. Daca angajatul ar avea destule “cojones” sa zica una alta, macar cand pleaca din firma si nu prea mai au aia ce sa ii faca, poate cineva s-ar mai auto-sesiza. Sau s-ar face niscaiva teatru mediatic. Legea nu se aplica, amenzile sunt platite de fraierii fara pile, restul scapa, lumea nu zice nimic. Este inca o societate disfunctionala si din pacate oalele sparte sunt platite de niste amarati care incercau doar sa aiba de lucru.

    Sunt de acord ca trebuie sa stii clar care iti sunt drepturile, dar sunt la fel de constienta ca am mancat rahat la viata mea destul ca angajat. E drept ca uneori am stiut sa mai si deschid gura, dar au fost destule rahaturi la care nu am avut apel. Si acum intr-un fel regret ;)

Comments are closed.