Bloggerul – un bufon in curtea WEB-ului

In asa zisul Ev Mediu intunecat singurul care putea sa spuna oricand suveranului ceea ce gandea era bufonul de la curtea regelui. In anii totalitarimului comunist, bufonul a fost inchis sau a murit. Uneori, prin bancurile impotriva lui nea Nicu mai razbateau adevarurile bufonului, adevaruri totusi spuse in soapta…

Nu am avut dreptul de a spune atunci ceea ce gandeam. Caderea zidului Berlinului ne-a adus mult ravnita libertate a presei. Presa acaparata rapid de moguli care au pus sclavii [pe nedrept porecliti jurnalisti] sa scrie asa cum le dictau interesele. Sfarsitul anilor 90 a adus in romania internetul – fapt care ne-a permis sa ne conectam la intrega lume, sa aflam informatiile in timp real, sa le comparam cu ceea ce vedeam in presa sau la TV,  sa diseminam aceste informatii si sa tragem proriile concluzii. Timid au aparut pe rand listele de discutii, formurile si mai apoi Blogurile. Daca pe primele doua erai, (sau puteai fi) cenzurat de moderatori blogul a devenit expresia libertatii absolute pentru oricine poseda un jurnal online. Retele sociale, API-urile  care integreaza aplicatii web cu blogul personal au contribuit la raspandirea mesajelor proprii.

Nici nu i-a luat Alexa in seama si bloggerii au inceput sa se injure intre ei [motiv pentru care eu m-am retras pe insula mea…]. Nici nu a cheltuit RNC-ul banii incasati pe domeniile care gazduiesc bloguri, nici macar google nu a primit pingul de la posturile din wordpress… ca o serie de intelectuali au sarit sa atace lumea – si asa de firava – a blogosferei romanesti.

Si acum motivul pentru care scriu acest post: numarul 135 din revista Sfera Politicii, contine cateva articole care incearca sa demonteze idea de blogosfera punand-o intr-o situatie de derizoriu. Intelectualii, soareci de biblioteca, traind in castelele lor din carti sunt oarecum depasiti de  ceea ce inseamna internt Retele Sociale, Web 2.0 (in curand 3.0), Social Media. Pentru multi internet inseamna a citi ziarele online, a trimite si a primi emailuri…

Am spus in repetate randuri ca sunt mandru ca am fost studentul lui Dan Pavel care in anii faculatii mi-a fost un mentor si de la el am invatat multe. Am avut de la dansul confirmarea ca e normal sa iti ajuti semenii. Plecand de la modul sau de a ajuta omanii am scos [in rarele mele momente in care gandesc] o butada: “Increderea nu se castiga ci se acorda“. Consider ca fara incredere reciproca, neconditionata nu se poate realiza nimic durabil. In nici un domeniu. Asadar eu acord votul meu de incredere celor cu care drumul meu se intersecteaza. Odata insa ce increderea mi-a fost inselata de celalat ea se pierde pentru totdeauna. Asta este pozitia mea in acest moment fata de clasa politica. Si nu cred ca sunt singurul. Cu totii am acordat un vot in alb politicienilor iar ei, in acesti ani ne-au inselat increderea.

Sa inchei insa paranteza (mereu fac paranteze in posturile mele – ceea ce denota ca inca nu sunt blogger) si sa revin la subiectul bufonului.

Intrigat de faptul ca bloggerii nu au produs atitudini civice la care se asptepta, Dan Pavel in articolul sau  Comunicare fără participare şi democraţie fără popor neaga dreptul la indoiala al individului in general, aproape ca neaga dreptul Bufonului – Blogger de a spune adevarul. Iar bloggerul nu isi poate mintii cititorii. Pentru ca nu le poate insela increderea.  Articolul este corect pana la un anumit punct.

O altă explicaţie se leagă de egalitatea prost înţeleasă. De pildă, dacă ne uităm la ceea ce se petrece în spaţiul numit „blogosferă”, un spaţiu al egalităţii virtuale, unde oamenii beneficiază din plin de libertatea de expresie, observăm că sînt anulate toate distincţiile relevante dintre experţi, profesionişti, meritocraţi şi diletanţi, semidocţi. În virtutea dreptului egal la exprimare şi opinie, pe care nu trebuie să-l contestăm, diletanţii (iar termenul este un eufemism) se amestecă în probleme la care nu se pricep, iar alţi diletanţi, care nici nu pricep diferenţa dintre „datul cu părerea” al semidocţilor şi expertiza pe domenii de specialitate a experţilor, „arbitrează” diferendele, utilizînd însă criterii diferite decît expertiza, profesionalismul, inteligenţa, raţionalitatea, logica. Este un spaţiu antimeritocratic. Democraţia negativă.

Fenomenul democraţiei fără popor se asociază strîns cu fenomenul comunicării fără participare. Dacă treptat oligarhia se substituie democraţiei, tot aşa se poate observa cum comunicarea se substituie participării. Comunicarea devine scop în sine. Chiar dacă mijloacele de comunicare în masă ori cele de comunicare interpersonală şi intersubiectivă s-au diversificat şi cuprind tot mai mulţi oameni, ei nu mai sînt cetăţeni, ci telespectatori, radioascultători, internauţi, bloggări, etc., ceea ce confirmă caracterul vizionar al tezei The medium  is the message formulate de Marshall McLuhan în anii ”60⁴. Prin urmare, nici nu mai contează participarea ori democraţia, care sînt „mesajele”, „conţinuturile,” ci doar mijlocul de comunicare în sine. Cetăţeanul real a fost înlocuit de cetăţeanul virtual, în cel mai bun caz. Pentru că în cel mai rău caz, votul ori participarea la o acţiune concretă au fost înlocuite de o opinie pe Internet. În loc să meargă la vot, mulţi preferă „să facă mişto” de candidaţii independenţi sau ai partidelor de tot felul şi de cei care merg la vot. În loc să participe la o demonstraţie de protest în faţa Guvernului României, a partidului X sau Y aflat în coaliţia de guvernare, a Parlamentului, „cetăţeanul virtual” postează o opinie despre respectivele.

Am spus ca pana la un punct afirmatiile lui Dan Pavel sunt reale si corecte. Ii acord o scuza deoarce nu este suficient  familiarizat cu  fenomenul  numit “blogosfera“. Este adevarat ca in spatioul virtual politicienii sunt luati in deradere si ironizati iar bloggerii isi exprima opinia si nu participa la vot. Darei  nu participa la vot deoarece nu participa la proceul de selectie ai candidatilor, se simt folositi de catre politicieni.  Blogarii ca si restul cetatenilor sunt pusi in fata unor optiuni, pusi sa aleaga raul cel mai mic dintr-o serie de candidati cu care nu au nimic in comun. Este adevarat, comnicarea a devenit un scop in sine insa acest fapt nu este doar de partea opiniei publice virtuale. Insasi politicienii au dat primii startul in a comunica doar de dragul comunicarii. Partidele stabilesc liste cu comunicatori. Partidele stabilesc cine merge le televiziuni, cine are dreptul sa ii reprezinte. Cum se fac aceste liste nici nu conteaza atata timp cat acel comunicator este acceptat atat de televiziuni cat si de partide intrucat aduce rating. Politicienii cu blog sunt putini care pot fi numiti cu adevrat bloggeri intrucat marea majoritate isi fac blog doar in perioada campaniei electorale dupa care il abandoneaza. este o lipsa acuta de comunicare intre politicieni si electorat.

Politica este luata in ras de bloggeri insa bloggerii nu sunt lipsiti de sinti civic. Sunt pline blogurile de anunturi umanitare de cazuri disperate unde s-au strans bani necesari unor operatii. Bloggeri au participat la campanii de plantare a copacilor, de curatare a orasului, au dat paine oamenilor nevoiasi, au impartit carti, ajutoare… si, in curand, vom vedea si la noi actiuni de guerrilla gardering.  Asadar nu este nevoie sa participi la viata politica [vot, miting etc.] pentru a dovedi ca te implici in viata cetatii. Iar daca nu participi la viata politica nu inseamna ca nu ai dreptul sa iti exprimi opinia.  Asadar comunicarea se substitue participarii insa doar in planul politic nu si in cel social.

De-a dreptul hilar este articolul scris  de  MĂDĂLINA BOŢAN… [cand i-am aratat acest articol lui Cristian Manafu mi-a spus: m-a pierdut dupa primul Habermas]. Nu este hilar pentru ca incearca sa analizeze mediul online romanesc prin prisma unor teorii filosofice ci prin faptul ca nu aduce absolut nimic nou. Practitc autoarea face o trecere in revista la ceea ce au scris alti specialisti in online si social media. M-a amuzat teribil teama autoarei de faptul ca:

“Blogurile sunt scrise de indivizi care îşi exprimă opiniile şi atitudinile, fiind deci subiective,…”

Las la o parte faptul ca sunt o serie de bloguri colective isi informeaza cititorii fara sa fie subiective (gresala in opnia mea). Subiectivismul este marele atuu al blogurilor: aici, individul isi expune intr-o agora virtuala ideile, opiniile, valorile si credintele. Tocmai datorita acestui subiectivism reusesc o serie de bloguri sa isi creeze puternice comunitati in jurul lor.

As fi vrut sa insist asupra celor doua articole insa mcgogoo.ro este un blog. Iar pe un blog articolele sunt scurte… in plus am tot amanat publicarea acestui post [a stat in draft ceva timp…] incat ma plictisisem. Probabil am sa revin cu alte reflexii asupra opiniilor asemanatoare.

In loc de incheiere:

Lasati bufonii in pace! Suntem bufoni, radem de tot ce ne inconjoara, ridculizam prostia insa intodeauna spunem adevarul!

Si, da stim: Adevarul nu este unic, nu este absolut si nu este universal valabil. Un om poate sa aibe proprilul adevar in functie de credintele si valorile lui. Dar acest adevar este al sau si are dreptul de a-l spune!