1. Personajul face coperta tuturor ziarelor, revistelor şi emisiunilor de ştiri. Şi pe bună dreptate. Poveştile sale sunt comice, halucinante şi emblematice pentru mizeria clasei politice. Nu-i vorba doar de PSD, care suferă cel mai mult din tot scandalul. Decontul e cumplit. Omul promovat în Parlament dintr-o circumscripţie electorală de Bacău a ajuns să se umfle în Senat pe mâna amărâţilor din sectorul 5 controlaţi de Marian Vanghelie.
Pe ulei, zahăr, bani, promisiuni, clovnul politic cu discurs de mitoman a ajuns mare făcător de cărţi în justiţie. Omul simplu zice, bine, da’ de ce dracu’ să mai muncesc dacă unul care ar trebui să se ocupe de legi şi de ţară e un munte de mizerie, fanfaronadă şi ciubucăreală? Nu-i mai bine să încerc să dau şi eu un tun sau să beau un şpriţ, că altceva tot nu mai are rost?
2. Oricât de revoltătoare, penibile şi de hahaleră sunt operaţiunile lui Cătălin Voicu, nu avem dreptul să trecem peste această tele-justiţie provocată de livrarea stenogramelor către presă.
Jurnalul National: Tudor Octavian – Drepturile oamenilor străzii
Patronul unei firme îmi spune că i-a obligat pe angajaţii lui, care lucrează cu laptopuri, să folosească numai mausul, nu şi tuşeul cu degetul pe dreptunghiul sensibil. Explicaţia e năucitoare: angajaţii sunt persoane cu şcoală, muncesc bine, sunt foarte productivi, însă n-au fost deprinşi să se spele mai des pe mâini. Se spală doar o dată, dimineaţa, şi din cauza asta umplu de slin dreptunghiul cu senzori. Lor nu le pasă, dar eu mă spăl pe mâini de câte ori merg la toaletă şi nu suport, spune patronul.
Romania Libera: DAN CRISTIAN TURTURICA – Cazul Voicu – sfârşit de epocă
Cazul Voicu este un moment de cotitură pentru justiţia din România. Devoalarea reţelei de tip mafiot construită de senatorul PSD în jurul principalelor instituţii care se ocupă cu respectarea legii echivalează cu prăbuşirea FNI şi, ulterior, a Băncii Române de Scont. Aşa cum în urmă cu exact zece ani falimentul schemei piramidale pusa la cale de Vântu a marcat începutul unei schimbări definitive a regulilor jocului în domeniul financiar-bancar, prăbuşirea reţelei Voicu are toate şansele să dea semnalul unei epurări fără precedent a sistemului judiciar.
Timp de zece ani, România a fost sat fără câini. Până în anul 2000, cine vroia să dea lovitura avea două variante: ori se profila pe ţepe mărunte şi dese, ori înfiinţa un joc piramidal, un fond de investiţii sau o bancă. Cei care s-au specializat în varianta a doua au dat românilor Caritas-ul, Bancorex-ul, Banca Dacia Felix, Bankcoop şi multe alte inginerii cu o schemă simplă: se lua de la cei mulţi şi se dădea la cei puţini, dar bine aleşi. După ce s-au prăbuşit, lăsând sute de mii de oameni să-şi plângă în pumni, părea că statul nu va mai permite repetarea unor asemenea atentate financiare împotriva propriilor cetăţeni. A fost o iluzie deşartă. Nici unul dintre marii escroci care le-au pus la cale nu a ajuns în închisoare. Iar după Bancorex au urmat Banca Internaţională a Religiilor, Banca Populară Română, Banca Albina, şi, într-un final, Banca Română de Scont şi Banca pentru Investitii si Dezvoltare. După Caritas au urmat SAFI şi, apoteotic, Fondul Naţional de Investiţii.
EvZ: Mircea Mihăieş-Tratat de putrefacţie: brânza şi televiziunea
Prin manevre deocheate dar persistente, am fost aduşi în situaţia de-a nu crâcni în faţa aberaţiilor pompate douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru de sclavii aşa-zişilor „moguli” (personal, cred că termenul e o flaterie nemeritată). Logica invocată e simplă: „N-ai ce să faci, sunt banii omului, e o afacere privată!”.
Fraza s-ar potrivi, poate, activelor imobiliare sau terenurilor, unde ideea de „proprietate privată” are, într-adevăr, acoperire. Dar în cazul televiziunilor nu eu „traversez” gazonul, ci ele intră – mai degrabă neinvitate decât invitate – la mine în casă. Prin urmare, comparaţia nu ţine.
Gandul: Cristian Tudor Popescu – Tumori şi găuri
Cu mai bine de 10 ani în urmă, scriam despre disoluţia autorităţii de stat în România. Citind acum “stenogramele Voicu“, constat că nu mai e cazul: statul român a încetat să mai existe. În spatele uniformei de poliţist, a robei de judecător, în spatele cravatei de senator e neantul păros. Înfiorătoarea tumoare cu mustaţă nici măcar nu e tumoarea principală, e doar o parte a metastazei. Cancerul e singura structură care funcţionează în toate autorităţile statului. Şi îl vedem numai atunci când vrea el să iasă la lumină. Dreptatea şi adevărul nu mai sunt decât forme de răzbunare ale minciunii.
Cine sunt vinovaţi pentru asta? Politicienii, parlamentarii, partidele, generalii, poliţiştii, judecătorii, mafioţii? Persoanele aflate în partea de sus a societăţii, legate prin tentaculele caracatiţelor de tot felul? Da, dar la întrebarea cum a fost posibil? Cum a fost posibil ca România să capete chipul hidos din “stenogramele Voicu”? nu pot să nu leg răspunsul – acum 10 ani nu eram în stare s-o fac – de priveliştea românilor luptând ca la Rovine, Călugăreni şi Mărăşeşti pentru o bormaşină la 15 lei şi o găletuşă cu var lavabil. Văd aievea hoarde de cetăţeni necorupţi dând găuri şi văruind tot ce întâlnesc în cale.
Adevarul: Ion Cristoiu – Caragiale despre anonimii de pe internet
Distinsul cărturar Andrei Pleşu meditează, într-o tabletă din „Adevărul”, asupra textelor postate pe internet sub porecla de intervenţii pe forum. E vorba de acele bine-cunoscute mesaje plasate după un text online – articol, editorial, chiar şi ştire. Sub semnul unei ironii duios înţelegătoare, Andrei Pleşu dă curs uimirii faţă de conţinutul unor astfel de comentarii anonime şi producţii asumate de autori sub iscălitură.
Andrei Pleşu nu e singurul intelectual care ia poziţie – ca să mă exprim printr-un clişeu al limbajului de lemn publicistic – faţă de ceea ce scriu anonimii pe internet. Greşeala domniei sale, ca şi a altor distinşi cărturari, e luarea în serios a acestor mesaje, prin situarea lor în registrul prestaţiei intelectuale. Ca jurnalist, autor de producţii zilnice, am fost şi sunt una dintre ţintele celor care înjură pe internet. A fost o vreme când, înşelat de aparenţe, credeam că autorii acestor mesaje chiar ţin neapărat să-şi spună opinia despre textul tipărit de subsemnatul.