Editorialele de Luni [17]
- Impactnews: Mihnea Maruta – Se poate scrie obiectiv despre Vântu?
“În orice comunitate există trei cercuri: Marele Cerc, ce o conţine în întregime; Cercul Funcţiunilor, sau cei ce contează, alcătuind 10% din ansamblu; şi Cercul Interior, şefii şefilor, care sunt 2% din întreg sau 20% din Cercul Funcţiunilor. Din Cercul Interior provine tot Binele, dar şi tot Răul”, scrie Ioan Petru Culianu într-una dintre misterioasele sale povestiri, intitulată “Pergamentul diafan”. “Teoria” sintetizată în aceste rânduri e valabilă şi în cazul celui mai mediatizat personaj al ultimelor zile: Sorin Ovidiu Vântu.
Se poate scrie obiectiv despre Vântu?, m-am întrebat de când cu arestarea sa. Pot, oare, să aleg şi să folosesc doar lucrurile certe despre acest personaj definitoriu al României postcomuniste? Pot să nu alunec în patimile sau interesele vreuneia dintre cele două tabere care au redeschis, la cel mai acut nivel, “frontul” din campania prezidenţială? Nu pot afla decât dacă încerc. Aceasta e încercarea mea: […]
- Jurnalul National: Adrian Vasilescu – Cum şi-a pierdut inflaţia forţa de şoc
Aşteptam alte cifre. Vineri, Institutul Naţional de Statistică a comunicat rata inflaţiei pe august 2010. Surpriză mare: creşterea a fost de numai 0,23%. Rată ignorată însă de mulţi analişti şi comentatori, care s-au năpustit asupra nivelului anual de 7,58% – august 2010 faţă de august 2009 – aparent mai atractiv.
Concepţiile despre inflaţie, în societatea noastră, sunt dintre cele mai controversate. În unele cercuri politice, chiar şi în cercurile unor economişti, se aud voci care spun că… România ar avea nevoie de mai multă inflaţie. Alte voci, deşi nu pledează pentru inflaţie, cer totuşi mai multă masă monetară; un deficit bugetar mai consistent, deci ceea ce ar însemna tot inflaţie.
De ce vor mai multă inflaţie? Nu sunt puţini cei ce cred că fără inflaţie PIB-ul nu poate să crească şi nici investiţiile nu au din ce să se înfrupte. Mai circulă şi o altă teorie, care alimentează teama că va exploda şi mai puternic şomajul dacă nu se va da drumul la inflaţie. Teorii vechi, neconfirmate de timp, extrase din cărţi deja depăşite.
Relaţia dintre Patriarh şi mitropolitul de la Iaşi a fost dezbrăcată de formalism, iar confruntarea perpetuă şi cu caracter istoric între cele două scaune se desfăşoară acum în văzul credincioşilor.
De fapt, puţini dintre aceştia au crezut probabil în autenticitatea păcii încheiate în urmă cu doi ani, odată cu alegerile pentru scaunul mitropolitan de la Iaşi. Atunci, ÎPS Teofan Savu a câştigat în mod surprinzător scaunul de mitropolit de la Iaşi, al doilea în ordine canonică în BOR. PF Daniel, prin intermediul favoritului său, PS Casian Crăciun, episcopul Dunării de Jos, care a fost contracandidatul ÎPS Teofan, a suferit o înfrângere memorabilă.
- Adevarul: Ovidiu Nahoi – Prigoană NU e idiot!
Prigoană e şmecher. El îi dă fraierului ceea ce vrea să audă.
După ce starul politico-tabloidist Silviu Prigoană, susţinut de câţiva pedelişti de rang inferior, a lansat propunerea legislativă de îngrădire a libertăţii de exprimare, câţiva dintre confraţii jurnalişti au reacţionat vehement. Explicabil. Propunerea e aberantă şi, de ar fi să intre în vigoare, ar duce România din antecamera Europei civilizate direct în friguroasa Siberie.
Nu e însă cazul să ne isterizăm. Silviu Prigoană nu este într-atât de idiot (despre ceilalţi coiniţiatori nu mă pronunţ fiindcă nu-i cunosc) încât să creadă vreo secundă că năzdrăvănia asta va deveni lege într-o zi. Să înfiinţezi un consiliu politic al presei scrise, care să poată decide chiar suspendarea apariţiei unei publicaţii, ar încălca grosolan principiile Constituţiei României şi normele europene. Ca patron de televiziune, Silviu Prigoană nu are cum să nu ştie atâta lucru.
Văd cum multă lume comentează imaginile de la descinderea făcută joi la Sorin Ovidiu Vîntu şi mulţi sunt indignaţi de folosirea armei, de proceduri, de rănirea câinelui. Dar, când aceşti oameni acuză poliţiştii sau procurorii participanţi la descindere, greşesc. De vină suntem noi, ziariştii, şi publicul, în general.
Ani de zile am închis ochii la faptul că România este singura ţară din lume unde există pedeapsa cu „ruptul uşii”. Fie că erau bănuiţi de infracţiuni cu violenţă, fie de legături cu lumea drogurilor sau doar de infracţiuni imobiliare, suspecţii din ţara noastră trec prin această „pedeapsă”, netrecută în Codul Penal, dar împământenită ca omorâtul porcului cu brişca.[Sunt onorat că numele meu e trecut pe tot felul de liste negre ce circulă pe internet, la vârsta mea, atenţia nu poate decât să mă măgulească. Am o singură menţiune pe care m-au rugat să o fac pisoiul meu Mitzu şi bichonul Dolly, ele au vrut tot timpul zgărzi portocalii, poate ţine cont poliţia de chestia asta!]
