Site icon McGogoo’s Hell: Suburban philosophy

Florin Chilian: De ce nu este arestat Iorgulescu?

In urma cu o luna si jumatate Florin Chilian spera ca este aproape de victorie. “Aproape am invins” spunea el intr-un comunicat. Astazi este insa dezamagit si intreaba DNA de ce   domnul Adrian Iorgulescu, viitorul fost ministr PNL al culturii şi cultelor  nu este trimis în judecată şi eventual arestat:


Florin Chilian şi Marius Marian Şolea, consilier în Ministerul Culturii şi Cultelor, vor depune o nouă sesizare la Direcţia Naţională Anticorupţie. Cei doi vor solicita Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie explicaţii privind dosarul de cercetare penală nr. 279 din 2007, dosar care a fost făcut MCC de cei doi şi în cadrul căruia Curtea de Conturi a României a fost obligată să înainteze DNA rezultatele controlului de anul trecut.
În demersul de mâine, cei doi vor sesiza DNA, printre altele, următoarele: totalitatea achiziţiilor publice prin care s-a derulat Programul ”Sibiu, Capitală Culturală Europeană 2007”, cu prezentarea în detaliu a condiţiilor în care s-a încheiat contractul de publicitate atribuit companiei Generic Audiovizual SRL, 3,2 milioane RON; contractul nr. 2207 din 08. 05 2006, în valoare de 600000 lei, care a dus la amplasarea Statuii Generalului De Gaulle din piaţa cu acelaşi nume; Programul Naţional pentru Achiziţia de Cărţi şi Abonamente la Publicaţiile Culturale pentru Bibliotecile Publice, anii 2006 şi 2007, déjà celebrul program de promovare a imaginii României în ţările membre UE, de această dată pentru anul 2007. Pentru 2005 şi 2006, acesta este cunoscut mediatic ca fiind ”prima de murături”, program prin care Adrian Iorgulescu, ca ordonator principal de credite, a virat sume de peste 1.000.000 (un million) de euro firmei STAR MEDIA MUSIC SRL, firmă pe care tot domnia sa o înfiinţase cu puţin timp înainte de a fi ministru al culturii şi cultelor. Pentru cele enumerate mai sus, cei doi au sesizat la 1 octombrie a.c. şi Curtea de Conturi a României, aceasta fiind acum în procedura de ”prelucrare” a rezultatelor controlului desfăşurat la Ministerul Culturii şi Cultelor. Prin acest demers cei doi speră ca instituţia respectivă să înainteze DNA constatările evidente, aşa cum s-a întâmplat anul trecut, când o parte din prejudiciul constatat a fost déjà recuperat. [ citeste … ]

Eu cred ca in curand sperantele lui Florin Chilian vor fi indeplinite: PNL a trecut in opozitie

Exit mobile version