De 15 ani Romania se confrunta cu o dilema. Pe de o parte factorul politic omniprezent in viata cetateanului, pe de alta lipsa unei reactii din partea indivizilor. De ce lipsa acestor reactii? Raspunsul e simplu: Nu avem o societate civila. Saptamana trecuta am avut intentia sa scriu despre asa zisii nostri intelectuali. Mai exact despre absenta acestora in Piata Universitatii. Despre insensibilitatea lor fata de amenin- tarea cu moartea la adresa unor oameni… Cazul jurnalistilor rapiti nu a dus o solidaritate cu tragedia acestora.
La inceptul anilor 90 o serie de opozanti la adresa regimului Iliescu s-au autointitulat Societatea Civila. Scoaterea din desuetitidine a Legii infiintarii Asociatiilor si Fundatiilor o elita de intelectuali si oameni politici coalizati împotriva urmasilor PCR. De ani de zile acesti intelectualii – ajutati si de presa – au monopolizat denumirea de „societate civila”. Si, de atunci se autoproclama reprezentantii nostri. Se bat cu caramida în piept. Ne tin lectii despre democratie. Uita un lucru: nu au calitatea morala sa „ne civilizeze”. Nu se pot compara cu Solidarnosk si cu Charta 77. Pentru ca l-au aplaudat cu sârguinta pe Ceausescu. Au tacut chitic cand acesta ordona moartea lenta a propriului popor. Fara ca cineva sa îi constrânga au contribuit la odiosul „Omagiu”. Niste lideri de opinie reali, ar fi procedat precum Paul Goma: l-ar fi tras de urechi pe presedintele de atunci. Cu riscul de a fi arestati.
Nota Bene: sunt o serie de exceptii. Câteva. Nu multe. Un Mircea Dinescu, o Doina Cornea… sau Radu Filpescu si, înca o data, Paul Goma. Oameni care au suferit REALMENTE. Lista nu este scurta si îmi cer iertare celor pe care nu îi amintesc aici. Dar sunt extrem de putini comparativ cu Polonia, Ungaria, Cehoslovacia.
„Dreptul meu la replica nu este un dar pe care voi mi-l faceti”
Un articol in Ziua din 30 aprile (n.a.: 2005) scris de Academicianul Constantin Balaceanu-Stolnici m-a determinat sa uzez de dreptul meu la libera exprimare. „Toti asistam cu durere la drama în care s-au bagat singuri, din naivitate sau manipulati, jurnalistii care au uitat ca in Irak pot fi omorati, mutilati sau capturat i.” Modul de gandire al Seniorului liberal este tipic pentru elitele românesti postdecembriste. Vocea domniei sale nu este singulara. Ea reprezinta un mod de gândire. Domnia sa ii acuza si condamna pe cei patru. Uita ca in Drept se aplica prezumptia de nevinovatie. Uita un lucru: acesti jurnalisti sunt inainte de toate oameni. Daca nu ma însel fac parte din aceeasi specie (bipeda) cu dl. Stolnici si cu alti absenti din Piata Universitatii pe care românii o considera un simbol. Unul din drepturile cucerite in decembrie ‘89 este dreptul la viata. Nu cred ca jurnalistii rapiti sunt niste naivi. Stiau la ce se expun. „Guvernantii nostri, in loc sa se concentreze pe problemele reale ale tarii, trebuie acum sa negocieze eliberarea lor, pe banii nostri, ai contribuabililor“, a afirmat academicianul. În Romania ultimilor 15 ani s-a furat, si se fura înca, precum în codru. 30 de milioane pentru viata jurnalistilor (suma vehiculata de colegiilor de breasla) îmi pare o suma nesemnificativa. In locul guvernantilor as fi plusat. Ofeream dublul sumei cerute doar sa îi vad acasa. Am sustinut si voi continua sa sustin ca terorismul poate fi invins. Indiferent de banii detinuti de organizat iile teroriste acestea nu vor putea sa suparavietuiasca într-o lume total ostila acestu flagel. Dl. Stolnici prin discursul sau refuza dreptul elementar la viata al unor oameni. Încurajaza si dansul terorismul. Îi încurajaza pe teroristi sa comita asasinate în continuare. Ce fel de medic este dl. Stolnici si când si-a amintit ultima data de juramântul lui Hipocrat, nu vreau sa ma mai intreb. Reputatul academician are dreptate într-un singur sens. Si asupra acestui punct de vedere sunt perfect de acord cu domnia sa: politizarea acestei tragedii. PRM, pardon PPRM, a încercat sa politizeze acest eveniment tragic. Am zarit activisti peremisti în Piata. Dar din partea acestui partid jalnic ma asteptam la un asemnea gest. Un alt politician de buzunar- liderul PUNR- a declarat ca „o problema particulara a ajuns o problema de stat”. Ma întreb daca guvernele altor tari considera acest tip de criza – rapirea cetatenilor sai probleme particulare. În Piata Univeritatii l-am zarit pe dl. Zoner (un alt reprezentant al acelei societati civile) care privea cu adanca mirare la cei care se rugau pentru viata semenilor lor. L-am vazut si pe dl. Pruteanu – consecvent ca de obicei cerea retragerea trupelor din Irak. Bineinteles nici unul nu aveau solutii. Nici nu ar putea în lipsa unor informatii pazite cu strasnicie de Celula de Criza. Care a procedat corect. Doar presa de la noi a balmajit bezmetic la portile Cotroceniului în goana ei absurda dupa senzational.
Doi
Un al doilea motiv care m-a indemnat sa scriu, vine in continuarea celui de mai sus. Este vorba intentia lui Sorin Iliesu de a înfiinta SCR (Societatea Civila din Romania). Gestul este o dovada care vine sa confirme afirmatiile de mai sus. Am un sfat pentru domnia sa: trebuie sa mai citeasca. Cateva carti si autori macar. De exemplu Karl Popper sau un manual de cultura organizationala. Ceea ce nu au inteles majoritatea membrilor GDS si AC este faptul ca societatea civila nu este omogena. Nici presa nu a inteles si din ignoranta au considerat doar grupul de intelectuali de la GDS ca societatea civila. Total gresit. Nu ei sunt singurii reprezentanti ai societatii civile. Din societatea civila fac parte organizatii pentru apararea drepturilor omului, a drepturilor animalelor, organizatii de tineri, profesionale, asociatii de locatari, sindicate, etc. Esenta unei democratii durabile consta in diversitatea grupurilor care o alcatuiesc. In faptul ca exista opinii diferite. Si mai ales prin faptul ca aceste opinii sunt liber exprimate. Mai mult sau mai putin intampla tor sunt de acord cu idealul sus- tinut dl. S. Iliescu. Avem nevoie mai mult ca oricand de o curatenie morala in societatea noastra. Nu sunt de acord insa cu denumirea acestui ONG. pt ca SCR din punct de vedere juridic, social, economic este un ONG. Sau… ma rog o federatie de ONG-uri nu un reprezentant al intregii societati civile. Dar tentativele noastre de intelectuali stiu tot despre orice. Denumirea precum si ONG-urile care au fost invitate sa fie fondatoare ale SCR arata – inca o data faptul ca nu exista un dialog social, ca elitele din Romania sunt si acum la 15 ani elite conflictuale. Pentru nici o tabara nu recunoaste celeilate legitimitatea, isi neaga unii celorlalti dreptul la existenta.
„Comunismul a murit dar spiritul a ramas in tara…”
…spun baietii de la Parazitii. Intelectualii grupati in jurul GDS de dupa 1989 au incercat sa monopolizeze drepul la opinie. Cu materia cenusie spalata de regimul comunist au refuzat sa accepte o alta opinie. Conform principiului „Cine nu e cu noi e impotriva noastra”, l-au marginalizat pe Marian Munteanu – era extremist, pe Dan Pavel pentru ca nu i-a sustinut pe Plesu si Dinescu. Ce pretentii de lideri de opinie au acesti oameni daca ei au sustinut o incalcare a legii? L-au atacat cu o cruzime de neimaginat pe sociologul George Voicu care le-a descoperit tendintele antisemite in discursuri. Daca ar avea puterea ne-ar inchide. Pentru ca noi gandim altefel, iesirile antidemocratice ale presedintelui Basescu trec neobservate, nu am vazut pe nici unul din intelectualii care au pretentia sa ne reprezinte sa protesteze, daca Nastase sau Iliescu ar fi indraznit sa procedeze precum Basescu ar fi fost pusi la zid. De ce ii acuz doar pe acesti lideri si nu si pe ceilalti? Pentru ca in ei ne-am pus sperantele. De la ceilalti nu ne asteptam la nimic bun. Intelectualii nostri sunt oripilati pentru ca ascultam Parazitii si pentru ca ne amuza Vacanta Mare.
Ii deranjeaza manelele: e o muzica proasta. Poate doar pentru ei. Tiganilor nostri, si nu doar lor, le plac manelele. Sunt un alt mod de viata. Se erijeaza in singurii purtatori legitimi ai stindardelor democratiei in Romania. Domniile lor, desi stiu, nu inteleg faptul ca puterea democratiei vine din libera exprimare a tuturor opiniilor. In dreptul fiecarui Om de a spune „NU”. De a crede altfel, de a avea alte valori si principii.
In Decembrie 1989 destui romani au iesit in strada si au spus „NU”. Astazi liderii nostrii de opinie ne interzic noua de a gandi altfel decat domniile lor. As putea sa scriu pagini intregi despre inversunarea din acesti 15 ani. Despre nonsocietatea civila romaneasca. Mi-am amintit de sarba torile pascale si ma opresc aici.
Inchei cu un citat: „ce ar mai fi de spus, cand noi, oameni fara suflet l-am rastignit pe Isus”[Ombladon- Parazitii]
PS: Iliescu a cazut. PSD se va transforma incet dar sigur intr-un partid social democrat modern. Obsesia Aliantei Civice si a GDS a plecat în anonimatul meritat, si atunci, care mai este ratiunea de a exita? Pentru ca pana acum isi apara doar propiul adevar.
PPS: am scris aceste rânduri în calitatea mea de membru al societatii civile. Daca aciditatea lor a jignit pe cineva îmi cer scuze. Dar dreptul la libera exprimare l-am câstigat in decembrie 1989. În strada printre gloante. Nu în balcon.
(Influent, aprile 2005)
update: ahrivele CNSAS au scos la iveala ca Balaceanu Stolnici era un turnator ordinar la Securitate. tu te apucai sa ne dai lectii de democratie???
si inca persista intrebarea: avem societate civila? sau doar o tentativa…