“Draguta,” mi-a sus prima data cand am discutat, “matale esti tanar si ai viata inainte. Nu ai vazut multe lucruri dar sa stii ca Romania nu a fost un paradis niciodata”.
Ne aflam la Casa Sadoveanu. Am coborat scarile, si am incercat sa il ajut. Desi mersul ii cam tremura mi-a prins bratul am simtit o fermitate cum la putini oameni am intalnit. S-a oprit. “Cand esti la o varsta inai tata si iti spun omani necunoscuti ca arati bine, ca sa te incurajeze, incepi sa iti pui semne de intrebare. Cand doar prietenii si cei foarte apropiati iti mai spun ca arati bine devine ingrijorator. Cand nimeni nu iti mai spune nimic atunci e grav: nu pentru ca arati bine ci inseamna ca ca nu mai e nimic de facut”. A zambit in stilul sau si am continuat sa coboram. Dupa 3-4 trepte s-a oprit iar: “Scarile de marmora in perioada interbelica erau pentru cei parveniti erau un simbol al opulentei. Toti noii imbogatiti isi faceau scari de marmura. Casa acestea a fost cumparata de Sadoveanu de la un asemenea imbogatit. A facut afaceri cu grau si faina si s-a imbogatit. Nu vedeai asa ceva la boierii de vita“.
Sunt cateva amintiri despre Omul Alexandru Paleologu. Nu vreau sa scriu nimic despre discursurile, despre cartie sale, despre actinile politice. Vreau sa il pastrez in mintea si in sufletul meu doar ca OM. inainte de toate conu’ Alecu – asa cum ii spunea Steinhart, a fost un om.
Odihneasca-se in pace.
[ comentariu pe care l-am postat la moartea lui conu’ Alecu pe pe forumul cotidianului Ziua]