Citate din carte: VLADIMIR VOLKOFF – TRATAT DE DEZINFORMARE

Astazi, pt ca suntem in weekend, recomand inca o carte:
VLADIMIR VOLKOFF – TRATAT DE DEZINFORMARE: De la Calul Troian la Internet
===

“Volkoff, ne reţine atenţia şi asupra modalităţilor de protecţie împotriva muşcăturii veninoase a dezinformării recomandându-ne:
• să nu ne lăsăm sufocaţi de suprainformaţia ambientă;
• să nu ne formăm opinii decât asupra subiectelor despre care
putem avea acces la mai multe surse de informare;
• să practicăm spiritul de contradicţie şi să încercăm să ne formăm
opinii, în loc să le cumpărăm gata fabricate;
• să refuzăm sistematic şi categoric autocenzura lor”

=====

Acţiunea subversivă urmăreşte trei scopuri:
-să demoralizeze naţiunea vizată şi să dezintegreze grupările care o
constituie;
-să discrediteze autoritatea, precum şi pe apărătorii, funcţionarii şi

notabilităţile sale;
-să neutralizeze masele pentru a împiedica orice intervenţie
spontană generală în favoarea ordinii stabilite, în momentul ales
pentru cucerirea non-violentă a puterii de către o mică minoritate.

Această neutralizare implică „să se impună tăcerea majorităţii, o tăcere care exprimă apatia, nu oprobiul la adresa elementelor turbulente”. „Nu este vorba în nici un caz de o «mobilizare a maselor populare» (…) ci, dimpotrivă, de imobilizarea acestora. Voluntarismul revoluţionar nu are nimic de-a face cu o rebeliune generală, iar «recursul la popor» nu este decât o formulă verbală de propagandă, valabilă atunci când poporul este ţinut la distantă.”

===

Avertisment asupra informaţiei
Un fapt nu este o informaţie.

Un fapt nu devine informaţie decât atunci când un informator informează un informat. „Plouă” nu este o informaţie atâta timp cât, de exemplu, nu v-am telefonat pentru a vă informa că plouă.

Militarii au motive întemeiate să facă deosebirea întreinformaţie, care este culeasă în stare brută, şiinformaţii, care sunt trecute printr-o selecţie cu minimum trei factori: evaluarea sursei, evaluarea informaţiei, coroborarea informaţiei

===

Se mai cunoaşte, în India, povestea acelui maharadjah din ţara orbilor care nu ştia ce este un elefant. A trimis sase orbi în junglă, cu poruncă să-i descrie animalul. Orbii au pipăit un elefant şi s-au întors cu descrieri contradictorii. „Elefantul”, a spus unul, „e lung şi mlădios ca un şarpe”. „Nu-i adevărat”, a protestat altul, „e lat şi moale ca o foaie de cort”. „Ba greşeşti”, a făcut al treilea, „e ascuţit şi lucios ca un dinte uriaş”. „Vă bateţi joc de noi”, s-a supărat al patrulea, „e gros şi aspru ca un trunchi de copac”. „Ba e uriaş ca un munte”, l-a contrazis al cincilea. „E subţire şi răsucit ca un colăcel de frânghie”, a încheiat ultimul, care nu-i apucase decât coada. Toate acestea ilustrează trei idei importante:

-informaţia nu conţine niciodată adevărul sută la sută. Pe lot parcursul se strecoară erori, chiar dacă nici un membru al lanţului informativ, de la informator la informat, nu are intenţii rele;

Cartea poate fi citita Online

-orice s-ar crede, nu numai că în materie de informare nu există obiectivitate, dar orice pretenţie de obiectivitate trebuie să fie tratată cu suspiciune. Este preferabil să-i ascultăm pe de o parte pe guelfi, iar pe de altă parte pe ghibelini, decât să trimitem la faţa locului un observator aşa-zis imparţial, care va simpatiza de la bun început cu unii sau va fi plătit mai bine de ceilalţi;

-este firesc ca fiecare martor să aibă propria sa impresie asupra evenimentului la care a asistat. Dacă impresiile se potrivesc prea bine unele cu altele, e ceva suspect la mijloc.