Am fost miner.

Fiindca e 13 iunie …

trebuie sa marturiesc ceva: AM FOST MINER. Am amintit chestiile asta si pe X iar Eftimie mi-a zis ca ar trebui sa le scriu pe blog.

Poate ca nu le scriam dar am dat din intamplare pe FB de o postare pe care am scris-o in 2018. Nu a fost citita de multa lume si nu ma astept niici ca acest articol de pe blog sa fie citit de multa lume.

Un fapt ma sacaie de ani de zile. Un fapt pe care nu il spune nimeni despre mineriade: Cei care au participat la mineriade, majoritatea erau FOSTI DETINUTI.

Dar hai sa explic contextul. In ianuarie 1990 militarii au fost scosi din subteran si trimisi fie catre unitatile lor fie lasati la vatra… totodata minerii puteau sa treaca la pensie daca aveau 20 de ani de munca in subteran.

Tot in ianuarie 1990 Ion Iliescu a dat o amnistie care a scos din inchisori mii de detinuti cu cazierul curat. Si as vrea sa retineti un lucru care e foarte important: spre deosebire de Gratiere, Amnistia iti sterge si cazierul.

Pe la mijlocul lunii ianuarie am mers sa ma angajez la Mina Petrila din Valea Jiului. Un Orasel aflat pe Jiul Instructajul durat 10 zile si eram mai multe grupe. Cate 40-50 in grupa.

Din grupa mea eram 3 sau 4 care nu facusem puscarie. Restul colegilor erau eliberati din puscarii. Legea de atunci nu permitea angajarea in mina daca nu aveai un cazier curat. Dar ei s-au putut angaja in mina pentru ca fusesera AMNISTATI nu GRATIATI. Cand mi-au dat camera la camin – in el fusesera cazati, nu cu mult timp, in urma militarii in termen – eram singurul din tot caminul care nu facuse inchisoare.

Dupa instructaj am lucrat o saptamana la suprafata dupa care am fost repartizat pe ture. Mina Petrila ramasese [rima mina ca adancime din tara: 1180m. 150 m sub nivelul marii.

Imi aduc aminte si acum prima zi. Am coborat cu liftul poreclit “colivia” cca 1 km in pamant la o viteza care ar fi speriat orice tefelist corporatist. Era numit Colivie pt ca arata ca una: un schelet din metal, cu o podea scandura, iar tavanul si peretii erau din plasa de gard. In el trebuiau s aintre ccca 15 persoane dar eram inghesuiti si 25/. Cel de la butoane il dadea mereu la viteza maxima si il oprea mereu brusc. Aasa ca la oprire eram aruncat in sus si ne izbeam unul de celalat. INCA DIN COLIVIE AM REMARCAT MIROSUL: IN MINA MIROSEA A BECI.!Miros de pamant umed asa cum e in pivnitele de la tara. Am coborat din colivie si am mers cam 2 km prin subteran pana la urmatoarea. Am mai coborat dar mai utin de data asta. Aveam sa aflu ca eram la ultimul nivel, eram la 15m sub nivelul marii. Nu extrageam carbune. Eram la o echipa care sapa tunele in piatra. Sapam pana gaseam carbune iar apoi urma ca alte echipe sa vina sa il scoata afara. To echipele acestea faceau si “suitoarele”: galerii verticale sapate in piatra de la un nivel la altul pe unde te puteai urca (pe scari de lemn obisnuite majoritatea rupte) in cazul in care liftul era blocat. Dupa 1989 Shut-ul a fst redus 6 ore si se lucra in 4 schimburi. Nu se fuma din cauza metanului care putea exploda oricand. Dadeam gauri in piatra cu “tampela”. Ce era aceasta tampela? un burghiu hidraulic cu cap vidia si care in timp ce gaurea arunca si apa in gaura. Pentru ca praful de piatra era de 1000 de ori mai periculos decat praful de carbune. Acesta din urma era eliminat din plamani dar cel de piatra, mult mai fin, se fixa pe alvelole si iti facea plamanii beton. La propriu. Multi dintre cei care lucrasera la constructia de Suitoare se imbolnavisera de silicolza. Era cald si nimeni nu lucra imbracat. Aveam pe noi doar chilotii,

cizmele de cauciuc, casca de protesctie si centura la care tineam bateria de la lampa.

Pauza de masa era dupa 3 ore de munca si adesea sobolanii veneau sa cerseasca cat o bucatica de paine. Nimeni nu ii omora: toti minerii stiau ca acestia simt metanul mult mai repede decat detectoarele noastre si se indreptau spre locurile cu oxigen inainte sa ne dam seama. Dupa gaurire urma fixarea dinamitei. in fiecare gaura bagai la inceput niste huma [avea forma de pula, la propriu!!!] dupa care piroitehnistul fbaga in gauri batoanele de dinamita (4-5 decca 20 cm lungime ) si iar noi bagam huma aia in forma de pula in gauri. O indesam cu o coada de matura pana cand gaurile, de cca 2 m adangine si cca 3 cm in diametru erau pline. Aveai grija sa scoti firele de la capsa detonatoare [fixata in primul baton de dinamita]. In timp ce noi lucram la alt front, pirotehnistul facea legaturile si cand era gata, venea sa ne anute sa ne mutam. Regula era sa stai la minim 100 m distanta si “cotit” adica intr-o alta galerie care era la 90 grade fata de locul exploziei.

Caminul

Caminul era de fapt un bloc de locuinte cu apartamente de 2 si 3 camere. In “living” locuiau 4 persoane iar in dormitoare cate 2. Pe paturi din fier, de armata, pentru ca, asa cum am amintit, acolo fusesera cazti miltarii. Colegul meu de camera, Vali S era vasluian si fusese eliberat si el in ianuarie 1990. Lucrase in mina si inainte dar se batuse cu unii in carciuma si fusese condamnat la 2 ani. Teoretic nu mai avea dreptul sa lucreze in mina dar amnistia l-a salvat. Nu o sa insist asupra betiilor si scandalurilor pe care fostii puscariasi le faceau. Mentionez un singur episod: un tip din caminul nostru, s-a dus sa sparga, cu o coada de tarnacop geamurile de la alt camin pt ca cei din caminul acela batusera un tip din camn de la el. Un tip pe care el il stia doar din vedere!

Acum, ca ati inteles ce am facut cat am fost miner, sa revenim la subiectul de azi: mineriadele din 13-15 iunie. Ah, sa nu cumva sa credeti ca eu eram un sfant: beam cot la cot cu ei si daca Vali, colegul meu de camera intra in scandal, saream sa ma bat pentru el.

La sf lunii ianuarie a fost prima mineriada.

Iar in februarie altta mineriada. Insa, intre cele doua mineriade a fost o greva. Si o mentionez pt ca aavut o importanta in desfasurarea evenimentelor urmatoare. Noii mineri cereau ca minerii care aveau varsta pensionari dar inca mai lucrau sa nu mai fie lasati sa lucreze! “Sa ramana la pensie”. Unii au fost batuti. Greva a durat maxim 2 zile cu o marire de salariu data de guvernul Petre Roman si multi mineri care aveau cei 20 de ani de subteran au fost pensionati cu forta.

A urmat un nou val de angajari, in majoritate tot fosti detinuti. La a doua mineriada, deoarece nu aveam chef de munca si am vazut oportunitatea de a fenta, Imbracat in haine de oras m-am dus sa ma pontez si cu lampasul la mine, impreuna cu Vali si alti cativa colegi de camin ne-am urcat in trenul spre Bucuresti. In tren era un sef (avea casca de protectie diferita de cea a minerilor obisnuiti), cu haine curate (putea sa fie sef de tura care intra in subteran doar sa verifice locurile de munca sau putea sa fie securist). Cert este ca nu avea accent ardelenesc– Valea Jiului e in Hunedoara. Ne-a spus ce sa scandam: “muncim luptam guvernul il aparam“. Si a si specificat “fara violente, sa nu aratam ca niste barbari si sa ne comportam civilizat“. Nici nu am parasit Gara din Bucuresti in drumul spre Guvern cand sloganul s-a schimbat “Iliescu daca vrei te scapam de derbedei“. Btw: toti, stiam de la TVR ca opozitia (PNTCD, PNL si PSD) – vor sa destabilizeze tara.

*NOTA pentru TEFELISTI: sa stiti ca istoria recenta NU a inceput dupa tragedia de la Colectiv, si DA a existat UN ALT PSD care era in OPOZITIE si a fost in opozitie pana in 1999 sau 2000!]

Cum am coborat din tren, am pornit spre Piata Victoriei [multi nu aveam habar unde mergem]. Cativa dintre noii angajati au sarit sa ii bata cu furtunul (Shlog era denumirea furtunului in subteran, probabil reminiscenta din vremea imperiului Austro-Ungar) pe niste tineri care se uitau de pe trotuar la noi. I-au lasat repede la insistentele altor mineri. Am stat in Piata Victoriei pana ne-am plictisit si am decis sa mergem sa ne plimbam cu metroul. Insa era trecut de 12 noaptea iar metroul era inchis. In timp ce ne intorceam spre guvern am vazut un capitan de politie, beat. Eu l-am intrebat: Dom’ capitan, ce credeti de Chitac? [ministrul de intrne de atunci]. Mi-a raspuns: “Il dam jos!“. Vali si restul se holbau la mine si mi-au zis: “Ba! ce faci?…. “ZIARISTULE!!!” Porecla mi-a ramas cat am stat in Petrila si de care nu am scapat nici mai tarziu cand, in armata, am povestit faza unui coleg de pluton. Spre dimineata ne-am intors in Gara de Nord, morti de somn. Pe peron era Gelu Voican Voiculescu care aranjase ca niste garnituri de tren speciale sa mearga in Petrosani. A dat mana cu noi si si-a vazut de treaba. Nu stiu cum am ajuns inapoi in Petrosani. Am dormit to drumul. Intre timp mi-a venit ordinul de incorporare si pe 10 mai am plecat in armata.

Acolo m-a prins a treia mineriada. Nu am vazut decat la TV, mult mai tarziu, ce s-a intamplat cu adevarat. Insa dupa plecarea mea in armata s-au mai facut cateva sute de angajari. Colegii de pluton imi scoteau mereu ochii: “bai ai vazut ce au facut minerii tai?” Si nu aveam cum sa ii contrazic, cum sa le spun ca aia nu erau adevaratii mineri pentru ca… erau! Si eu lucrasem cu ei, bausem cu ei, ma batusem cu ei… am fost MINER.

Nu m-am intors in Valea Jiului dupa ce am terminat armata. Am ramas in Bucuresti dar asta e o alta poveste.

Inca un amanunt: toti noii angajati primeau salopete si cizme noi. La cateva luni aveai dreptul sa le schimbi. E drept salopetele nu se prea uzau pentru ca in subteran lucrai asa cum am spus, doar cu casca de protectie in cap, centura care tinea acumulatorul lampii, cizme si chiloti. Totusi erau purtate zilnic de la vestiare pana la locul de munca asa ca nu aratau noi dupa 2-3 zilede purtare.

Daca m-as intoarce acum in Romania as merge insa in Valea Jiului. Ma indoiesc ca as da de cunoscuti: mina s-a inchis si nu sunt alte locuri de munca. Dar probabil as cauta sa obtin informatii despre mineriade. Macar pentru mine daca nu pentru a le posta undeva.