Citate din carte: G. Orwell – anul 1984

Am hotarat sa adaug o noua categorie  pe mcgogoo.ro: Citate din carte

Voi publica aici citate din cartile pe care le citesc, desi mai rar in ultima perioada. Articolele vor fi publicate in functie de propria dispozitia proprie sau … la comanda.

Astazi revin la Orwell si Anul 1984. Probabil postul va suferi cateva update-uri si voi adauga mai multe citate din aceasta carte. Va invit sa cititi randurile urmatoare cu atentie si apoi sa reflectati asupra lor comparand cele scrise, imaginare cu realitatea de astazi sau cu trecutul apropiat.

PS: filmul poate fi vazut AICI: http://www.apfn.org/apfn/1984.htm

PPS: Despre Orwell si opera sa , un articol foarte bun la Vladimir Tismaneanu

Oare întotdeauna a fost aşa? Mâncarea a avut întotdeauna gustul ăsta? îşi
aruncă privirile peste sală. Cantinaaglomerată, cu tavanul jos, pereţii jegoşiţi de
frecarea sutelor de corpuri; mesele de fier, cu tăblia îndoită şi scaunele atât de
înghesuite, de te loveşti în coate de cel de-alături; lingurile îndoite, tăvile ciobite,
cănile albe şi grosolane; orice suprafaţă – unsuroasă; mizerie în orice crăpătură;
şi un miros amestecat, mai mult acru, de gin prost, de cafea proastă, de tocană
cu gust metalic şi de haine murdare. Tot timpul duci cu tine în burtă şi pe piele un
fel de protest, sentimentul că ţi s-a luat ceva la care aveai dreptul. Este la fel de
adevărat că nu-şi aminteşte de nimic cu mult diferit. Din ce mai ţine el minte
exact, niciodată nu a avut destul de mâncare, nimeni nu a avut vreodată ciorapii
şi chiloţii altfel decât plini de găuri, mobila a fostîntotdeauna ciocnită şi
şubredă, camerele – neîncălzite, metrourile – aglomerate, casele – dărăpănate,

pâinea – neagră, ceaiul – o raritate, cafeaua – cu gust de jeg, ţigările – prea
puţine, nimic ieftin şi din plin – afară, poate, de ginul obţinut pe cale sintetică. Şi
totuşi, deşi este evident din ce în ce mai rău, pe măsură ce îmbătrâneşti, dacă
inima ţi se revoltă de lipsa de confort, de murdărie, de lipsuri în general, de
iernile interminabile, de ciorapii care ţi se lipesc de tălpi, de lifturile care
niciodată nu merg, de apa rece, de săpunul grunjos, de ţigările care ţi se
dezmembrează între degete, de mâncarea asta cu gustul ei ciudat şi greţos, nu
este, oare, un semn cănu asta este ordinea firească a lucrurilor? De ce să simţi
că nu mai poţisuporta, dacă nu ai, cumva, un fel de amintire ancestrală că
lucrurile au stat, odată, altminteri?