Daca nu mi-ar fi fost foame…
S-a dat, acum cca 2 saptamani o leapsa prin blogosfera “ ce ai facut cu primii bani castigati?” Nu vreau sa vorbesc despre ea decat in treacat intrucat subiectul este altul: FOAMEA.
Imi amintesc ca primii bani castigati ai fost cand aveam 11 ani. Am mers de Craciun cu STEAUA si am castigat 125 lei.
Cu banii aia mi-am cumparat un joc de rummy [sau remy cum spune toata lumea]. Joc pe care l-am avut ani de zile pana cand sora mea – mana sparta – a decis ca ar fi bine sa il imprumute. Cui? Nu stiu si nu cred ca voi afla vreodata…
Nu dau o leapsa anume insa aseara am avut o discutie pe Facebook cu doua din fostele mele profesoare: Aurora Martin si Iulia Motoc.
Nu mai stiam nimic legat de FSP insa facebook e o gradina mare unde am ragasit atat colegi cati profesori [fosti]. [majoritatea nu mi-au acceptat cererea de prietenie dar au trecut 10 ani asa ca e firesc sa ma uite…]
Discutia initiata de Iulia Motoc era legata de plagiatul in mediul academic romanesc si a deviat insa ispre cei care scriu la comanda.
De cand ma stiu mi-a fost foame. Cateodata chiar si la figurat. Nu am avut niciodata bani incat sa nu duc grija zilei de maine. Mereu am fost pe sponci. Nu ma pricep insa sa vand nimic si de aceea nu m-am “reorientat profesional” asa cum au sugerat unii din amicii mei. In Facultate am dormit pe banci sau am lucrat de noapte pentru ca in primii doai ani nu am primit camin…
Prefer sa merg sa dau gauri cu bormasina in petreti, sa trag de cabluri, sa car scari si sa ma urc la 2-8 m inalitime facand acrobatii pe care unii oameni nu se incumeta sa le faca…
In facultate faceam referate si cateodata si lucrari de licenta. Un referat de 10 pagini costa 10 dolari iar pentru o lucrare am luat 150 dolari. Euro inca nu prinsese curaj desi isi facea timid aparitia mai ales in preturile companiilor de telefonie care pastrasera abonamentul de 4. Doar ca era EURO si nu DOLARI.
Bun. De aici se nascuse si ideea unui site unde impreuna cu cativa prieteni sa facem PROIECTE de lucrari de licenta. Am scris cu litere mari PROIECTE pentru ca nu ne trecea prin cap sa facem lucrarule de licenta cap coada ci doar un plan care sa il ghideze pe studentul roman indobiticit de niste profesori anacronici care se predau doar pentru ei si nu pentru student. Mi-a pierit insa entuziasmul cand am primit un email in care cineva imi facea o oferta de peste 2.000 lucrari de licenta puse pe un CD ca micul pret de 100$.
Revin la discutia de pe Facebook. D-na Iulia Motoc a fost insa dezamagita sa afle ca “asemenea lucruri” [referate ]. M-am intrebat inca de atunci daca as fi facut referatele respective daca as fi avut bani. Raspunsul a fost este nu. Dar mi-a fost foame!
Un var de al meu de la tara, mai mare ca mine, ma invata cand aveam cam 12-14 ani, ca de foame omul face orice. Spunea: “Femeia nu si-o trage cu nimeni si-o pastreaza pana la batranete daca are ce ii trebuie in curte. Dar daca ii e foame se asaza in drumu’ mare cu cracii desfacuti si si-o pune cu oricine vrea numai sa aibe ceva de macare”
Unul, sau una din interlocutoarele participante la discutia pe facebook a spus ca a scrie articole la comanda se numeste prostitutie. Poate, dar eu unul nu dispretuiesc prostituatele. Nu am uitat ce mi-a spus varul meu si ca atare le consider niste victime ale societatii.
Societatea de astazi, si nu numai cea romaneasca, se bazeaza pe un intreg sistem de “recomandari”. In perioada comunista spuneam despre cate o tarfulita [si nu numai] plecata de la saiba si ajunsa sa aibe o functie pe la birou ca are PCR [Pile Cunostinte Relatii].
Astazi PCR s-a transformat in “recomandare”. Am sa ma pastrez in domeniul educational si am sa dau exemplu admiterea la doctorat. Nu poti face un doctorat daca nu ai stabilit in prealaibil cu un profesor sa te coordoneze. Da, stiu afara doctorat si amster fac doar cei care urmeaza o cariera universitara. Nu cred insa ca este ceva normal. Eu unul vroiam sa urmez studiile doctorale [ce pompos suna] doar pentru mine. Pentru ca nu vroiam sa ma ramolesc.
Btw: daca nu mi-ar fi fost foame cred ca as fi stat in biblioteca cam 4-5 ore/zi. Norocul meu este ca exista internetul si imi petrec destul de mult timp citind [e drept doar articole nu si carti sau studii].
Am acceptat multe joburi in viata nu pentru ca imi placeau ci pentru ca imi era o teribila foame. Multi dintre fostii colegi sau fostii profesori [si nu numai – chiar si familia] s-au uitat sau se uita la mine cu dispret pentru ca ” nu m-am realizat”.
Aproape toti colegii mei au ajuns bine. Doar eu nu.
Nu. Nu am o sotie, nu am copii [desi ar fi trebuit sa am] nu am sa las nimic in urma mea. ONG-urile in care am facut voluntariat sau am pus umarul la ridicarea lor nu imi vor pastra amintirea desi speram acum 10 ani ca vor ramane in ele 99 de ani.
De ce colegii lucreaza pe la ONU, MAE, Guvern etc… iar eu sunt in continuare un coate goale? Din doua motive:
In primul rand ei si0au urmat cursul firesc al vietii lor eu pe al meu. Mereu am fost un intarziat. Am terminat liceul la 26 de ani. Tot atunci m-am dus si la facultate apoi la master. Dupa 6 ani in care totul mersese snur era firesc sa intervina o noua ruptura.
In al doilea rand mie mi-a fost foame. Eu nu puteam sa tin ritmul cu ei atata timp cat eu trebuia sa ma gandesc mereu daca am bani de chirie, daca o sa a ce sa mananc…
Ma intreb insa care ar fi fost viata mea DACA NU MI-AR FI FOST FOAME?
Update.
31 ianuarie 2010. varul meu, pe care l-am pomenit aici, Traian il chema, a murit azi dimineata…
5 thoughts on “Daca nu mi-ar fi fost foame…”
Comments are closed.
interesanta poveste …dar niciodata nu e prea tarziu ….GL John
Daa, si noi (fratii) ne intrebam mereu ce am alege daca am avea posibilitatea sa scapam de foame, de necesitatea de a manca, dar in acelasi timp de a pierde stomacul etc, caile de “ingurgitare” :D Si era greu, ca stiam ca uneori e asa bine sa mananci:)) si exista posibilitatea de a pofti, ca mancarea inca ar exista etc.
o sa mai revin pe aici..
(iar bag mare?)
ai bagat mare, dar baga maire si povestirile de la tine :P
ce titlu ai pus:))
eu mi-am luat un sistem 5.1 din primii bani:))