De prin presa adunate[1]
Analistul politic scrie in Ziua despre Catalin Zmarandescu al Bulgariei:
Bulgarii sunt mai lipsiti de prejudecati decat romanii: si-au ales ca prim-ministru un fost bodyguard. Boyko Borisov este un luptator, centura neagra la karate, arbitru, care a lucrat pentru fostul dictator comunist Todor Jivkov, pentru fostul rege Simeon al II. Un Catalin Zmarandescu bulgar, cu aproape douazeci de ani mai in varsta. A intrat in politica tarziu, fiind considerat un ageamiu fara sanse, dupa care a ajuns primarul capitalei Sofia, iar la sfarsitul lui 2006 a infiintat un nou partid, de centru-dreapta, Cetateni pentru Dezvoltare Europeana (GERB).
Umoristul Tudor Octavian scrie in Jurnalul National de Sfârşitul balului:
Crizele sunt ca şi cutremurele, contează numai acelea mari. Ce am înţeles eu în Statele Unite, unde m-am nimerit în timpul unei crize de patru grade pe scara Richter, e că afectaţi de criză erau întotdeauna alţii. […] Cel mai mult, România e descoperită la încrederea în instituţiile statului. Când criza mondială se va ameliora, instituţiile statului român, sleite din interior de împărţelile politice, vor intra în recesiune morală.
Nicolae Manolescu – in Evenimentul Zilei pune intrebarea (retorica): ce vrea să însemne meseria de ministru?
Nu mi-am pus, cu alte cuvinte, întrebarea ce se cade să fie un bun ministru, un administrator, un jurist, un specialist, un om politic. Răspunsul nu e uşor de dat, fiind evident că e practic imposibil ca un candidat să îmbine aceste însuşiri.
Asta nu e din presa dar cei de la Cotidianul stau prost la capitolul editoriale, comentarii… Asa ca le vizitam blogurile celor care mai sunt pe acolo. Pe Pavel Lucescu, Basescu l-a facut sa verse. Ca atare il face Nesimtit pe presedintele tarii:
Sa ma ierte fanii marinarului, dar cind l-am auzit azi spunind ca pe el nu-l intereseaza cazul Ridzi pentru ca-i minor, mi-a venit sa vars. De greata. […]il voi alege din nou, la prima ocazie cind dau ochii cu el voi face tot posibilul sa-i trintesc un pumn in gura. Nesimtitule!