Marin Preda: Cel mai iubit dintre pamanteni

Moartea e un fenomen simplu în natură, numai oa­menii îl fac înspăimîntător. Vorbesc de moartea naturală, care adesea e o dulce ispită. Înainte de a fi depus aici în această celulă, din care nu voi mai ieşi decît pentru a intra într-o captivitate perpetuă, în plimbările mele soli­tare pe la marginea oraşului, pe poteci, uitîndu-mă în jos şi privind pămîntul, un sentiment senin se insinua în su­fletul meu, la început de dragoste pentru el, pămîntul negru, tăcut, liniştit, apoi de atracţie, de dorinţă, un fel de melancolie, de nostalgie blîndă, de a mă culca pe el şi a rămîne acolo întins pentru totdeauna. Ceea ce şi făceam, stînd cu ochii spre cer, pînă ce adormeam. Mă trezeam copleşit de un adînc sentiment de regret: de ce m-am mai trezit?
Dar moartea violentă, sinuciderea, la care eşti împins de către oameni? Tandra nepăsare faţă de lume te poate stăpîni într-adevăr numai cînd te simţi străin de pro­pria-ţi fiinţă, dar cînd, dimpotrivă, ai conştiinţa că ea este totul? Şi ştii cu certitudine că acest totul nu va mai fi liber niciodată? Închisoarea pe viaţă! Oricît m-aşi stră­dui, mi-este cu neputinţă să-mi imaginez că, odată verdictul pronunţat, voi putea adresa lumii un tandru adio nepăsător.
Am mai avut de a face cu anchetele şi justiţia şi am mai fost condamnat, dar nu pe viaţă şi nu fără speranţa de a ieşi curînd. Nu fusese chiar curînd, dar nici prea tîrziu ca să nu pot uita. Acum însă descopăr cu groază că ei, cei care mă interogau, erau liberi (şi asta se vedea din pofta cu care îmi consemnau depoziţia, acele infame ges­turi ale fiinţei animalice care se simte trăind fără opre­lişti, gestul cu care aplicau o ştampilă, răsfoitul hîrtiilor, mîncatul unui sendvici, înghiorţăitul unui pahar cu apă, scîrţîitul scaunului sub trupul voinic, ancorat bine în rea­litate, uitatul pe fereastră, căscatul, rîgîitul, gîndul la mu­ierea tînără pe care o vor strînge în braţe la noapte), iar eu nu voi mai fi niciodată ca ei, toate gesturile mele vor fi sau îmi vor reaminti că sînt condamnat să nu mai fiu liber pînă la moarte…