Guest post: Update din diaspora

M-a rugat John sa ii scriu din cand in cand cate ceva pe blog. Si intrucant acum sunt sclava implacabilei vointe feline ale lui Thomas care vrea sa doarma si trebuie sa evit orice activitate care implica mult zgomot, o sa fac asta.

De ce trebuie sa nu fac zgomot? Pentru ca daca fac zgomot ma musca. Si de ce nu reactionez in purul stil romanesc si ii dau una peste bot? Pentru ca traiesc intr-o societate in care cruzimea impotriva animalelor chiar se pedepseste. Chiar atunci cand e vorba de o bestie rasfatata care se comporta ca un amant gelos… vine, mananca, bea apa din WC, doarme si pleaca. Mai si sforaie ca un mos beat cand doarme. Dar asta e o alta poveste.

Eu sunt unul din multii romani care au plecat. A fost o alegere personala ale carei consecinte mi le asum. Sunt si bune si rele pe aici prin Stockholm. In mod cert nu regret carnatii Plescoi si mamaliga. Sunt vegetariana.

Oricum, am ajuns sa fac parte din diaspora.. diaspora romaneasca – suna asa de emfatic…woow.

La inceputurile vietii mele suedeze, pentru ca am fost intotdeauna unul din acei imbecili care au crezut in… societate civila, capital social … social networking – si nu hi5, voluntariat, ONG-uri si minuni de genul asta am incercat… sa intru in contact cu diaspora romaneasca. Si unde sa se duca un individ care nu avea contact decat cu cei dragi de acasa si sa faca social networking decat … la biserica…

Exista 3 biserici romanesti in Stockholm. Eu am fost la 2, de 3 ori, in 2 ani.

Biserica romaneasca din Bredäng – se pot gasi mai multe detalii despre ea dand un search pe google. Eu nu imi  bat capul. E ceva cu Adormirea Maicii Domnului.

O cladire impartita de mai multe culturi religioase, pe undeva la mama dracului intr-un cartier de imigranti. Vecinii penticostali sau ceva de genul asta strangeau bani pentru copiii orfani din Romania. La noi se strangeau bani pentru construirea unui nou lacas.

Am lasat bani la penticostali sau ce-or fi fost aia. Mi s-a parut o intentie mai … lumeasca.

La vecini lumanarile costau 10 coroane, la noi 20. Am ales varianta mai ieftina si am fost apostrofata pentru asta.

Slujba:

Patricipanti:   … cateva babe care plecasera din Romania de ceva timp, cativa muncitori in constructii – am aflat ulterior ca ii ajutase coana preoteasa sa isi gaseasca de munca si prezenta la slujbe era obligatorie, 3 tiganci cu fuste – ulterior am aflat ca si cu ele coana preoteasa avea ceva legatura.

Am purtat o scurta conversatie cu babele din biserica. Conversatia a constat in urmatoarele:

Am fost rugata sa imi inchid telefonul mobil.

Mi s-a explicat ca e tare greu in Suedia si ca nu am ce cauta aici. Probabil, am raspuns.

Am fost intrebata unde lucrez… tendentiosul si romanescul …. daaaa duuumneaaavoastra unde lucrati transcris in din nou clasica formula …. da dumneavoastra unde faceti trotuarul? Pe stanga ca pe dreapta ocupasera rusoaicele.

Am fost intrebata daca am venit aici sa ma marit…muulte fete au venit aici inainte de 89 sa se marite. Dar noi suntem mult dupa ’89, doamna, am raspuns.

Trecem peste  amabilitati si continuam.

In timpul slujbei, coana preoteasca care e o intreprinzatoare…a intrat si a iesit din biserica constant… suna telefonul mobil…. mai ieseam si la o tigara ca deh… Coana preoteasa  e capul afacerii si presedinta asociatiei romano-suedeze Fratia. Ea strange bani pentru construirea bisericii…. biserica care s-a costruit abia acum,dupa 5 ani de strans… in urma unui apel din Formula As in care romanii din tara erau rugati sa doneze mai mult si mai mult decat cei de aici – cum sa explic eu…. astia strang bani de o gramada de timp iar aici 100 de coroane – 10 euro,  nu sunt gaura in cer pentru nimeni.

Coana preoteasa gaseste slujbe la negru in constructii sau in alte domenii, gaseste apartamente de inchiriat la suprapret in care stau intre 5 si 10 romani, vinde cumpara, strange ca o furnicuta iar din cand in cand graieste Mecena din dansa si se apuca si organizeaza su egala pricepere  parastase sau lansari de carte cu iz de tamaie care amintesc de originile provincialale ale numitei coane preotese. Si dansa are un statut tare bine definit in mini comunitatea romaneasca de la Bredäng… e …coana preoteasa  se intelege mon cher….si e … multifunctionala si polivalenta.

Incercand sa merg la toaleta – suedezii sunt practici si considera toaleta o necesitate intr-un spatiu in care petreci mai mult de 2 ore-  nu am remarcat ca incerc sa intru intr- o toaleta deja ocupata. Dar, dar, din interior s-a auzit un raget ….ma caaac … lasati-ma fratilor sa ma cac….si am remarcat ….

Nedorint sa interferez cu nevoile fiziologice ale conationalului … am parasit biserica si mini comunitatea romaneasca din Bredäng.

Am mai trecut o data dupa 6 luni. Partea buna era ca se putea merge la toaleta.

Dar, dar… povestea continua… Acum ceva timp uitandu-ma prin niste scrisori am gasit o invitatie. De la biserica… Se construise…In plicul cu invitatia mai era si un cec… De completat … dupa cum ne lasa inima…

I-am injurat. Sa ma ierte Dumnezeu.

Biserica romaneasca din Västra Skogen

Nu stiu cum se cheama exact biserica dar aici chiar e o biserica.

Slujba e in suedeza intrucat exista si suedezi care s-au convertit la ortodoxism iar biserica e biserica ortodoxa suedeza.

Parintele Ioan e un bun gospodar si a reusit sa aduca in biserica si un grup de eritreeni care sunt tot ortodocsi. Eritreenii, buni crestini sunt baza donatiilor pentru biserica.

Dar vor pleca… pentru ca celalalt popa…. refuza sa ii impartaseasca. Sunt negri si urati.

A treia biserica romaneasca… habar nu am… si nici nu ma intereseaza…

Un conational a ajuns la Malmö si l-a rugat pe preot sa il gazduiasca o noapte.

Preotul i-a zis sa se roage la bunul Dumnezeu ca o sa ii lumineze mintea si o sa gaseasca o solutie.

Astfel incat am ajuns la urmatoarele concluzii:

1. Platesc kyrkoskatt-ul suedez –  o taxa anuala care imi asigura inmormantare si slujba funerara gratuita in Suedia. Nu de alta ca Doamne fereste… ajung pe mana coanei preotese si raman si fara  banii de asigurare.

2.  Daca vreau sa vorbesc romaneste sun la mama

3. Nevoile de socializare cu cei de aceeasi natie se pot minimaliza

4. Cu putin efort Thomas o sa invete romaneste … cu toate ca deschide niste ochi maaari si verzi cand ii spu Hai la mama….tot la Kom raspunde

[Monica Isari]